Incordarea procesului politic in Romania ilustrează şi incapacitatea stangii şi dreptei de a dialoga; am in vedere un accent pe idei, programe de politică publică, privirea spre viitor. "Fractura" nu este recentă. După 1989, stanga a fost catalogată, aproape in bloc, ca fiind criptocomunistă - ca şi cum partidele de dreapta nu ar fi avut foşti membri ai PCR. In acelaşi timp, militanţi de stanga au văzut in gandirea de dreapta una de import, nepotrivită situaţiei autohtone. Lucrurile au avansat greu; mă refer la clarificare doctrinară şi acceptare mutuală. Ultimii doi ani sunt, in opinia mea, o involuţie.
Cu ani in urmă, Gaspar Miklos Tamas a făcut o observaţie intr-un eseu publicat in Dilema: că mulţi intelectuali romani par să nu inţeleagă că stanga face parte din democraţie. Unele reacţii, la observaţia lui Tamaş, au fost virulente, potrivit intoleranţei, logicii binare (alb vs negru, fără nuanţe), oportunismului care domină, din păcate, mult din spaţiul public al dezbaterilor la noi - in opinia mea, această atitudine fiind numai parţial explicabilă prin stalinismul tarziu romanesc şi mai degrabă o expresie a imaturităţii vieţii publice, a democraţiei noastre. Cand Adam Michnik ajunge să denunţe intr-un articol publicat in presa internaţională extremismele guvernării de dreapta din Polonia se cuvine să luăm seama ("Waiting for freedom, messing it up", IHT, 26 martie, 2007). Iar Michnik nu este o voce singulară.
Tanărul jurnalist Dragoş Bucurenci a fost tratat de varfuri ale intelectualităţii romaneşti cu asprime, pentru că imbrăţişează idei de stanga, că simpatizează cu gandirea lui Marx. Poţi să nu fii de acord cu Bucurenci şi alţii ca el, care sunt de stanga (sau prea de stanga), dar nici nu este firesc să-i pui la zid. In democraţiile liberale stanga, in varietatea ei, este foarte prezentă. Marx este studiat in mari universităţi, fiind considerat u
