Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pentru ce ne batem?

Publicat in Adevarul, joi 26 aprilie 2007 ·

Intrând în linie dreaptă înaintea referendumului pentru demiterea preşedintelui, un vânt de nebunie întunecă minţile combatanţilor din ambele tabere. Coaliţia anti-Băsescu este Intrând în linie dreaptă înaintea referendumului pentru demiterea preşedintelui, un vânt de nebunie întunecă minţile combatanţilor din ambele tabere. Coaliţia anti-Băsescu este disperată, ştiind prea bine că şansele de a câştiga la referendum sunt mici. De aici toate tentativele de a schimba legea, ceea ce nu face altceva decât să ofere dovezi adepţilor preşedintelui că acţiunea de suspendare nu are altă motivaţie decât înlăturarea politicianului Traian Băsescu. De cealaltă parte, martorii lui Băsescu au declanşat o ofensivă brutală şi cinică la adresa parlamentului ca instituţie. Loviturile erau previzibile, uimeşte numai primitivismul argumentelor aruncate la bătaie. Intelectuali cu obrazul subţire, activişti civici, specialişti în ştiinţe politice, comentatori şi analişti, şefi de partide poartă o campanie înverşunată care, în loc să propună soluţii, nu poate duce decât la subminarea instituţiilor unui stat democratic. Se vorbeşte despre lovitură de stat şi puci parlamentar, se contestă legitimitatea a 322 de senatori şi deputaţi, se cere anularea alegerilor din 2004 pe motiv că sondajele de opinie de azi nu mai corespund cu rezultatul de atunci. Pe cale de consecinţă, vom avea cu adevărat o democraţie originală atunci când vom guverna după sondajele de opinie! Alţi căuzaşi propovăduiesc acordarea de puteri excepţionale preşedintelui, care ar trebui să aibă capacitatea şi de a dizolva parlamentul, şi de a demite primul-ministru. În orbirea care a lovit pe toată lumea se alcătuiesc constituţii după chipul şi asemănarea personajelor aflate în clipa de faţă la putere. Aşa a făcut şi PSD când a introdus mandatul de 5 ani cu gândul la Adrian Năstase şi a ieşit Băsescu! Cui a folosit prelungirea

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Știri România Planul Roșu activat după un grav accident rutier! Un autocar cu peste 50 de persoane și un autocamion, implicate

Ziua Constanta acum o ora
Planul Roșu de intervenție a fost activat în această dimineață începând cu ora 7.00 în județul Sibiu în urma unui accident rutier. Potrivit IGSU, este vorba despre un autocar care a ieșit în afara părții carosabile pe raza localității Porumbacu de S

Meteo. Capitala şi şapte judeţe, sub Cod portocaliu de caniculă

Mediafax acum o ora
Luni este valabilă o avertizare cod portocaliu, fiind prognozate val de căldură persistent, caniculă, disconfort termic accentuat, în judeţele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ialomiţa, Călăraşi şi Ilfov, precum şi în municipiul Bucureşti. „Temperatur

Un tânăr de 19 ani a murit și doi adolescenti, de 16 și 17 ani, sunt în stare gravă, după ce s-au răsturnat cu mașina

Ziare.com acum 55 minute
Un tânăr de 19 ani a murit şi doi adolescenţi de 16, respectiv 17 ani au fost transportaţi la spital, luni dimineaţă, după ce autoturismul în care se aflau s-a răsturnat, pe DJ 504, în zona localităţii Olteni. Potrivit ISU Teleorman, la faţa locului

Canada a evacuat o închisoare de maximă securitate din cauza incendiilor din Quebec

News.ro acum 2 ore
Autorităţile canadiene au evacuat 225 de deţinuţi dintr-o închisoare de maximă securitate din Quebec din cauza intensificării incendiilor de pădure din zonă, a anunţat duminică Serviciul Corecţional din Canada (CSC), potrivit Reuters. Un ordin de ev

Superstiții de Sânziene: ce nu e bine să faci în 24 iunie, la nașterea Sfântului Ioan Botezătorul

Ziua News acum o ora
Creștinii sărbătoresc la 24 iunie naşterea Sfântului Ioan Botezătorul. În calendarul popular, ziua mai este cunoscută şi sub denumirea de „Cap de vară" sau "Drăgaica". Însă i se mai spune și Ziua de Sânziene. Nimeni nu are voie să lucreze, iar cele

Euro 2024 - Grupa B se încheie luni cu meciurile Croaţia - Italia şi Albania - Spania. Toate calculele

Mediafax acum 51 minute
22:00: Croaţia - Italia (Grupa B, Leipzig) În urma înfrângerii în faţa Spaniei şi a victoriei în faţa Albaniei, care a fost smulsă în urma unui ultim gol egalizator al lui Klaus Gjasula, Croaţia are nevoie disperată de un rezultat pozitiv în faţa It

Astăzi: Drăgaica sau Sânzienele. Tradiții și obiceiuri

Botosani News acum 32 minute
Sânzâienele se sărbătoresc pe 24 iunie şi sunt cunoscute în mitologia românească zânele rele din clasa ielelor, sinonime cu Drăgaicele. Sânzâienele plutesc în aer sau umblă pe pământ în noaptea de 23 spre 24 iunie, cântă și dansează, împart rod hold

ÎPS Teodosie, sfat pentru o femeie abuzată de soț - „Dumneata, care ai primit taina cununiei, trebuie să-ţi duci crucea“ (VIDEO)

Ziua Constanta acum 36 minute
ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului a răspuns în cadrul emisiunii de la Radio Dobrogea unei femei care susținea ăc este abuzată psihologic de soșul ei. Aceasta i-a cerut înaltului prelat să o ajute cu o soluție în acest caz. ”După mulţi ani de că

Azi încep alegerile pentru un nou preşedinte al USR

Mediafax acum 2 ore
Candidatura a şase membri USR a fost validată în cursa pentru preşedinţia USR. Preşedintele USR va fi ales de fiecare membru al partidului, prin vot direct, pe o platformă online, aşa cum prevede statutul, anunţă formaţiunea. Lista candidaţilor vali

Tragedia din Italia. MAE confirmă: Trupul lui Cristian Molnar a fost găsit în râul Natisone

Mediafax acum 46 minute
„În continuarea informaţiilor referitoare la victimele accidentului petrecut la 31 mai 2024, în care trei persoane de cetăţenie română au dispărut în apele fluviului Natisone, regiunea Friuli Venezia Giulia din Republica Italiană (două fiind ulterio

Vremea

București
acum

26°
lun.

20°/34°
mar.

21°/33°
mie.

20°/34°
joi

20°/32°
Iasi
acum

22°
lun.

18°/25°
mar.

15°/25°
mie.

16°/28°
joi

17°/29°
Constanta
acum

26°
lun.

20°/26°
mar.

21°/25°
mie.

20°/24°
joi

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

18°/26°
mar.

17°/28°
mie.

18°/27°
joi

17°/27°
Timisoara
acum

22°
lun.

19°/31°
mar.

18°/33°
mie.

19°/34°
joi

18°/30°