Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poliţiştii de cartier

Publicat in Zi de zi - Mures, joi 26 aprilie 2007 ·

În fiecare oraş al judeţului Mureş există cel puţin câte un poliţist de proximitate. În municipiul Târgu-Mureş, opt agenţi ai poliţiei de proximitate sunt desemnaţi pentru a fi alături de mureşeni. Un poliţist de proximitate este prezent şase ore pe zi în cartierul în care activează, pentru ca cetăţenii să-l poată aborda. El are în responsabilitate câte un sector al oraşului în care îşi desfăşoară activitatea zilnic.

"Îndrumăm persoanele care apelează la ajutorul nostru către instituţiile abilitate. Încercăm să fim alături de oameni şi în acest sens cea mai mare parte a programului de lucru îl petrecem pe teren", ne-a explicat agent şef adjunct în cadrul Poliţiei de Proximitate, Dorin Găluţ. Un agent al poliţiei de proximitate analizează starea de siguranţă şi informează superiorii în cazul în care sunt necesare măsuri poliţieneşti. "Noi facem rapoarte – sinteză în fiecare lună, în care prezentăm câte cazuri am înregistrat în luna respectivă şi aici mă refer fie la cazuri de infracţiuni, fie de contravenţii. Pe teren, noi ne mobilizăm în funcţie de apelurile care se fac la serviciul 112. Adică în momentul în care sunt anunţat prin 112 că există un scandal într-un bar, mă prezint la faţa locului şi încerc şă rezolv problema existentă", a declarat Traian Buta, agent şef în cadrul poliţiei de proximitate.

Obiectivele

Printre obiectivele poliţiştilor de proximitate se numără îmbunătăţirea relaţiei poliţie-populaţie, transparenţa în munca poliţienească sau promovarea acţiunilor preventive. Continuând pe această linie, poliţiştii de proximitate desfăşoară activităţi de prevenire în şcoli, prin participarea la ore de dirigenţie. "Încercăm să fim alături de copii, să le arătăm o lume mai bună, fără violenţă. ţinem o legătură foarte strânsă cu directorii din şcoli, în ideea de a acţiona împreună", a precizat agent şef Iacob Mileşan, coordonatorul compart

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE-Macron îl numeşte din nou premier pe Lecornu, care a demisionat luni

News.ro acum 4 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a nominalizat vineri, din nou, în funţcia de premier pe Sébastien Lecornu, după cinci zile tevatură în urma demisiei acestuia, luni, relatează AFP. (Vom reveni). Unul dintre cei mai loiali oameni ai preşedintel

Guvernul şi Autoritatea Electorală Permanentă, date în judecată pentru că nu au organizat alegeri pentru Primăria Capitalei

HotNews acum 5 ore
Guvernul şi Autoritatea Electorală Permanentă au fost date în judecată pentru că nu au organizat, în termenul legal de 90 de zile, alegeri pentru postul de primar general al Capitalei, rămas vacant după ce Nicuşor Dan a fost ales preşedinte. Potrivi

Maria Corina Machado, laureata Nobelului pentru Pace, dedică premiul poporului venezuelean şi lui Donald Trump

HotNews acum 9 ore
Opozanta venezueleană Maria Corina Machado, câştigătoare vineri a Premiului Nobel pentru Pace, a dedicat distincţia poporului venezuelean şi preşedintelui american Donald Trump, pe al cărui sprijin a spus că ea contează în faţa preşedintelui venezue

Bursa americană se prăbuşeşte după ce Trump a ameninţat cu tarife uriaşe pentru China

HotNews acum 8 ore
Bursa americană a scăzut puternic vineri, după ce preşedintele Donald Trump a ameninţat China cu tarife comerciale mult mai mari, acuzând Beijingul că devine „foarte ostil” prin restricţiile impuse asupra exporturilor de metale rare – resurse esenţi

Melania Trump anunță repatrierea din Rusia a unor copii ucraineni. „Președintele Putin și cu mine am menținut un canal de comunicare”

HotNews acum 10 ore
Prima doamnă a SUA, Melania Trump, a anunţat vineri că opt copii ucraineni care se aflau în Rusia s-au întors la familiile lor în ultimele 24 de ore, graţie unui „canal de comunicare” pe care l-a stabilit cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, potr

VIDEO Explozie masivă la o fabrică de explozibili militari din Tennessee, SUA. Mai mulți morți și dispăruți

HotNews acum 9 ore
O explozie puternică ce s-a produs vineri la o fabrică de explozibili militari din Tennessee (stat din sud-estul SUA) a provocat moartea mai multor persoane, în timp ce alte câteva sunt în prezent căutate, după cum au declarat oficialii locali, cita

Atenționare de călătorie în Italia! Va fi organizată o grevă a personalului aeroporturilor internaționale din Roma Fiumicino și Ciampino

Ziua Constanta acum 13 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană asupra faptului că luni, 13 octombrie 2025, în intervalul orar 12:00-16.00, va fi organizată o grevă a

Un miliard de euro în bancnote falsificate, capturat în portul Constanța. Ancheta a fost coordonată de Europol

HotNews acum 14 ore
Polițiștii și vameșii din portul Constanța au capturat 4,8 milioane de bancnote falsificate, cu valoare nominală de 960 de milioane de euro, în cadrul unei operațiuni internaționale, coordonată de către Europol. Bancnotele falsificate erau puse în 1

Întâlnirea convocată de Macron a fost un EȘEC. Marine Le Pen: „O întâlnire a negustorilor de covoare”

Gandul acum 7 ore
Președintele Franței Emmanuel Macron a convocat liderii partidelor politice, vineri 10 octombrie, la Palatul Elysee pentru o reuniune de criză, însă, potrivit stângii, întâlnirea nu ar fi dus la niciun rezultat, ci ar fi adâncit criza actuală, în aș

Un tânăr francez de 22 de ani, găsit mort în Valea Largă. Tânărul și-ar fi pus capăt zilelor

Adevarul acum 9 ore
Salvamontiștii din Prahova au intervenit, la solicitarea Poliției Comarnic, pentru a recupera trupul neînsuflețit al unui tânăr francez de 22 de ani, găsit într-o zonă greu accesibilă din Valea Largă. Potrivit informațiilor oficiale, acesta și-ar fi

Vremea

București
acum

13°
sâm.

12°/15°
dum.

11°/18°
lun.

11°/19°
mar.

10°/12°
Iasi
acum

sâm.

9°/16°
dum.

11°/15°
lun.

9°/12°
mar.

7°/13°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/16°
dum.

11°/17°
lun.

13°/18°
mar.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

9°/12°
dum.

9°/14°
lun.

9°/13°
mar.

6°/12°
Timisoara
acum

12°
sâm.

11°/19°
dum.

10°/18°
lun.

9°/17°
mar.

10°/16°