Toate bancile comerciale care au depus la Banca Nationala a Romaniei (BNR) normele de creditare elaborate potrivit noilor reglementari vor putea aplica respectivele norme in aproximativ o luna, a declarat, astazi, prim-viceguvernatorul bancii centrale, Florin Georgescu.
"Intr-o luna - o luna si ceva, toate bancile care au depus norme le vor avea si le vor putea transpune", a afirmat Georgescu.
El a aratat ca banca centrala a trimis inapoi unora dintre institutiile de credit normele depuse, pentru a fi imbunatatite si pentru a fi minimizat riscul in cazul celor care au majorat plafonul de indatorare.
"Normele trebuie bine fundamentate, sa surprinda mai multe aspecte ale beneficiarului, precum locul de munca sau daca a mai avut credite", a spus Georgescu.
Intrebat daca in ultimele luni s-a inregistrat o reducere a creditarii, Georgescu a spus ca nu a observat ca populatia sa ceara mai putine imprumuturi.
"Oricum, normele noi vor viza o anumita categorie a populatiei", a mai spus Georgescu.
Prim-viceguvernatorul a afirmat, marti, ca BNR ar putea aviza, saptamana aceasta sau saptamina viitoare, primele norme de creditare propuse de o banca comerciala, dupa ce a primit documente de la 11 institutii de credit.
La inceputul lunii martie, BNR a decis sa elimine obligativitatea avansului pentru creditele acordate populatiei, care se situa la 25% din suma imprumutata in cazul celor ipotecare si la 30% pentru creditele de consum, precum si valoarea maxima a gradului de indatorare a persoanelor fizice.
Regulamentul privind limitarea riscului de credit la imprumuturile destinate persoanelor fizice a intrat in vigoare la jumatatea lunii martie.
Institutiile de credit vor acorda imprumuturile pe baza reglementarilor proprii, care trebuie validate de catre Directia Supraveghere a BNR.