Nu am nici o indoiala: vom avea o campanie murdara. De fapt, in Romania cel putin, o campania electorala e sinonima cu o campania electorala murdara.
Avem deja primele semne. Sint indicii de netagaduit. De pilda, atacul la fundamentele statului de drept, din Parlament: cu hotarirea de a prelungi, la o adica, suspendarea presedintelui pentru o perioada mai mare de 30 de zile, in cazul in care referendumul nu iese asa cum vor unii. Sau, tot in Legislativ, neacordarea de timpi de antena la radio si la TV pe durata campaniei electorale pentru Traian Basescu, in conditiile in care referendumul vizeaza tocmai demiterea sa.
Am dat numai doua exemple de “faulturi” dure. Armele neconventionale sint mai multe. Propun sa le inventariem, pe cit ne sta in putina, pe toate – si de o parte si de alta. Sper sa ne iasa impreuna. Plusez cu inca un exemplu: panica indusa de catre Valeriu Stoica, lider PLD, cum ca Traian Basescu risca, in cazul in care isi va da demisia din functia din care a fost suspendat, sa fie chiar si arestat.
La ce bun, va intrebati? Eu cred ca niciodata nu strica sa incercam sa vedem bine atunci cind unii vor sa se joace cu mintea noastra si sa ne faca sa privim in alta parte.
Nu am nici o indoiala: vom avea o campanie murdara. De fapt, in Romania cel putin, o campania electorala e sinonima cu o campania electorala murdara.
Avem deja primele semne. Sint indicii de netagaduit. De pilda, atacul la fundamentele statului de drept, din Parlament: cu hotarirea de a prelungi, la o adica, suspendarea presedintelui pentru o perioada mai mare de 30 de zile, in cazul in care referendumul nu iese asa cum vor unii. Sau, tot in Legislativ, neacordarea de timpi de antena la radio si la TV pe durata campaniei electorale pentru Traian Basescu, in conditiile in care referendumul vizeaza tocmai demiterea sa.
Am dat numai doua exemple de “faulturi