Lumea cinematografiei îşi răsplăteşte artiştii cu Premiile Oscar. Pentru teatru au fost create premiile Tony, iar industria muzicală nu se putea lăsa mai prejos. Aşa că a inventat Premiile Grammy. Însă, la vremea aceea, lumea muzicală era cu totul altfel decât cea pe care o ştim azi: era o industrie care nu se lăsa sufocată de melodiile pe care le difuzau posturile de radio.

Dacă ar fi să definim natura Premiilor Grammy, termenul „conservator“ ar fi prea puţin spus. La începuturi, aceste distincţii erau oferite numai artiştilor cu calităţi vocale deosebite, iar nominalizările pentru primele 28 de Premii Grammy se făceau numai pentru cântăreţii care aveau deja o carieră solidă, cei nominalizaţi fiind deja preferaţii publicului. Şi în nici un caz Premiile Grammy nu erau menite să fie date cântăreţilor de rock'n'roll.

Însă, situaţia a început să se schimbe chiar înainte ca Bob Dylan să apară pe scena muzicală (cele mai bune melodii ale lui Dylan nu au fost răsplătite cu Premii Grammy). Până în anul 1961, Chubby Checker reuşise deja să „pună mâna“ pe mult râvnita statuetă, primind această distincţie pentru hitul „Let's Twist Again“. Însă de-abia anul 1967 a adus nominalizarea la Premiile Grammy a unui album de muzică rock, această onoare fiind acordată albumului „Sergeant Pepper's Lonely Hearts Club Band“ al celor de la The Beatles. Cu toate acestea, muzica rock a supravieţuit şi a devenit din ce în ce mai populară, fiind urmată în timp de genurile soul, hip-hop sau rap. În anul 1997 s-au acordat 91 de premii muzicale pentru mai multe categorii ca niciodată. În acel an, şi datorită acestor premii, albumul „Time Out of Mind“ al lui Bob Dylan a urcat în clasamente de pe locul 122 până pe 24.

Artistul care a primit cele mai multe nominalizări pentru Premiile Grammy este nimeni altul decât Quincy Jones, care a fost propus de 77 de ori pentru acest premiu, ceea