Raluca Stroescu(Foto: Monitorul de Prahova)
La sfarsitul saptamanii trecute, ploiesteanca Raluca Stroescu, manager de audit la compania multinationala Ernst&Young, cu sediul in Bucuresti, a murit din cauza epuizarii. Tanara, de 31 de ani, a fost gasita moarta duminica dupa-amiaza, in apartamentul ei din Capitala. Lucrase intensiv in ultimele trei saptamani la un proiect important, zi si noapte, fara pauze.
Epuizarea si lipsa unei alimentatii au adus-o la o greutate mai mica de 40 de kilograme, iar organismul ei a cedat. Pentru ca sambata nu a mai ajuns la birou, colegii au mers la ea acasa. A fost insa prea tarziu. Raluca murise de prea multa munca. Ieri, corpul tinerei a fost ridicat de la Institutul de Medicina Legala din Bucuresti de colegi, imediat dupa terminarea necropsiei.
Trupul neinsufletit a fost adus la Ploiesti, orasul natal al tinerei. Raluca Stroescu a fost condusa pe ultimul drum de prieteni, rude, dar si de numerosi ploiesteni, impresionati de tragedie.
"Am vazut la televizor acest caz cutremurator si am venit sa-i aprind o lumanare bietei fete”, a spus elena Florea, unul dintre ploiestenii care nu au cunoscut-o personal pe Raluca, dar care a venit totusi cu flori la mormantul tinerei. Raluca Stroescu a fost inmormantata in Cimitirul Viisoara, asa cum a trait: in liniste.
Catalin Ceausu, care a lucrat in aceeasi echipa cu Raluca Stroescu la Vodafone, a declarat ca a intalnit-o pe fata in urma cu cateva luni, dar aceasta era atat de schimbata si de slabita, incat nu a recunoscut-o. El a spus ca a invitat-o la o cafea, dar ea a refuzat invocand lipsa de timp.
Catalin Ceausu, care acum nu mai lucreaza in nici o companie multinationala, a afirmat ca munca depusa in astfel de firme este mult prea mare, iar salariile sunt mici comparativ c