„De citeva zile, de cind am auzit ce-am auzit despre Petre Rado – in locul oricarui gind de ferpar, al oricarui sentiment de necrolog, al oricaror amintiri conforme cu nenorocirea, citesc articolul lui, Deci..., din Dilema veche, cel cu care se deschide ancheta privitoare la Filmul romanesc. Leo zice ca ar fi ultimul articol scris de Petre; iau de buna intuitia lui.
Nici un prieten – si din nou rasucesc gitul oricarei retorici memorialistice – nu a plecat lasindu-mi un text de o asemenea stralucire a vitalitatii si inteligentei noastre bucurestene atotputernice. Intrarea lui in Capitala – de la granicerul plictisit al Otopenilor la grasanul care-i cara valizele plus soferul uimit de cite stia americanu’ despre romani – e o secventa cu care mi-as incepe «mes histoires à la Godard» despre orasul asta pe care, cum stabilisem cu Petre cind plecase, «trebuie sa fii nebun ca sa te lepezi de el». Plus vinzatoarea de la Kretzulescu, care se intreaba «Unde ma-sa o fi cartea aia?», plus inconturnabila obsesie a domnului Lazarescu, plus Rebengiucul din Balanta lui Pinti...
Citesc Deci... cu dintii strinsi si un suris irepresibil“.
Cu acest text al lui Radu Cosasu incepe o carte neobisnuita, o carte putin trista. Acum 11 zile s-a stins Petre Rado, un critic de film. Nu il stiam, dar in aceste 11 zile am aflat, cu ajutorul lui Alex. Leo Serban, multe lucruri despre el. I-am citit citeva texte, am citit mesajele de despartire ale prietenilor sai, am citit cronici ale cartii lui. Nu pot sa spun ca am ajuns sa il cunosc, dar am facut un prim pas. Cartea asta e scrisa de prieteni, pentru Rado si pentru cei ca mine, cei care nu l-au cunoscut inca.“
(fragment din recenzia lui Razvan Penescu la cartea Cu stiloul pe pelicula – In memoriam Petre Rado, un volum coordonat de Alex. Leo Serban)
Cititi integral recenzia si descarcati gratuit volumul