Între procurorul Ion Prună din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Cărbuneşti şi o familie din localitatea Prigoria, satul Călugăreasa, a intrat dihonia, motivul fiind un zid care a fost făcut una cu pământul de executorii judecătoreşti.
Gorj. Procurorul Ion Prună din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Cărbuneşti şi familia Bachichie din satul Călugăreasa, comuna Prigoria, se ceartă de ani buni pe o bucată de teren. Zilele trecute, un zid din piatră a fost făcut una cu pământul, după ce un executor judecătoresc a pus în aplicare o sentinţă judecătorească dată de Judecătoria Târgu Cărbuneşti. Potrivit magistraţilor din Cărbuneşti, procurorului Prună i se recunoaşte dreptul de proprietate asupra porţiunii de teren aflat în folosinţa familiei Bachichie. Judecătorii dispun şi demolarea gardurilor şi a anexelor gospodăreşti construite în acest loc. La rândul lor, membrii familiei Bachichie, care au asistat cum o parte din munca de o viaţă le este demolată, au precizat că terenul de 12 ari reprezintă o moştenire de familie, lucru pe care îl şi demonstrează cu acte rămase de la strămoşi.
Probleme de familie
Procurorul Ion Prună şi membrii familiei Bachichie se înrudesc. Aceştia sunt moştenitorii unei averi care s-a împărţit în urmă cu mai multe zeci de ani între rude.
„Sunt acte clare din care rezultă că suprafaţa de 12 ari a fost moştenită de părinţii mei. Le-am scos de la Arhivele Statului. Nu se poate ca acum acest teren să ajungă la altcineva. Procurorul Prună a depus în 1991 o cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate în Prigoria, la care a anexat şi o adeverinţă luată de la Primăria Albeni, în care se face vorbire despre o anume suprafaţă de teren de 12 ari, în vatra satului Călugăreasa. Astfel a obţinut un titlu de proprietate, care cuprinde şi suprafaţa de teren din curtea noastră. No