Nimeni nu ar fi banuit, acum 17 ani, ca principala autoritate constitutionala, Parlamentul, va ajunge sa fie stat in stat. De citeva saptamini incoace, insa, asistam la o confiscare democratica a democratiei.
Ceea ce se intimpla acum pe scena politica este dovada cea mai concludenta a faptului ca in Romania avem, in continuare, o democratie bolnava de autoritarism. Si de o parte, si de alta. Ca presedintele suspendat si-a imaginat mandatul ca un capitan de cursa lunga, cu un echipaj care executa orice decizii, fara a comenta, este deja un lucru demonstrat.
Uimitoare este violenta cu care a izbucnit revolta parlamentara si desfasurarea ei ulterioara. Totul, pornind de la suspendarea discutabila a presedintelui pina la amendamentul gindit acum doua zile, conform caruia soarta lui Basescu se va decide tot in Parlament, arata cum un singur mecanism constitutional prost gindit poate ataca fundamentul democratic al unei intregi societati.
Paradoxul consta in aceea ca democratia este atacata cu mecanisme democratice. Strict legal, ceea ce a facut Parlamentul este in regula. Procedurile au fost respectate de la cap la coada, astfel ca nu se poate vorbi despre o incalcare a legilor. Dar tot alesii sint cei care decid legile si tot ei sint cei care doresc sa schimbe regulile in timpul jocului.
Iar ele se modifica intr-un fel care exclude incet, incet, participarea cetateanului de rind la decizie. Intr-o lume care merge tot mai mult spre implicarea comunitatilor in decizii, Parlamentul Romaniei o ia in directie opusa, cu credinta profunda ca „poporul greseste“. Un intreg sistem institutional creste, pe zi ce trece, din acest dispret al parlamentarilor fata de alegatori.
Se poate vorbi, in acest moment, despre o dictatura parlamentara, chiar daca pare usor exagerat. Din punctul de vedere al pirghiilor, Parlamentul poate
