Draga Mihai Chirilov, „o, ce veste minunata“ pentru filmul romanesc si pentru suflarea aferenta! Asta intr-un an care a inceput cu traditionalul gol, extins in virf de stagiune, cu o pauza de peste trei luni in suita premierelor autohtone, dar a continuat mult mai rau, amenintind pina mai ieri sa fie pentru noi cel mai prost an filmic de dupa 2000. Fiindca nu mai stiu de cind (parca niciodata!) n-au fost decit 2 (doua) premiere neaose programate in primele opt luni ale anului, iar acelea se numesc Ticalosii si Un acoperis deasupra capului (ultimul anuntat nesigur pentru luna mai, dupa primul din martie – apoi nu ne-am mai fi asteptat la nimic pina in septembrie)! Iar cei 15 critici petitionari ziseseram in ianuarie 2007 ca finantarile CNC din decembrie 2006 au „deturnat sansele filmului romanesc“, daca nu i-au „frint din nou destinul“. Noroc ca exista si imprevizibilul, „vestea minunata“ aparind intr-un nesperat contratimp, venind ca si in alte dati „din afara“, de la oficialii de la Cannes. Ne iubeste cineva „acolo“, spre deosebire de (sau mai mult decit) oficialii de aici?!
Nici „moda“, nici adoratie post factum
Nu cred ca de iubire e vorba. Filmul romanesc e pe val, si n-o spunem numai noi, comentatorii locali, ci si presa straina, si nici un festival care se respecta nu poate sa ignore lucrul asta. Ba mai mult, se agata de el, pentru a fi cu un pas inaintea concurentei. Obiectiv vorbind, avem de a face cu o moda. Practic, cele doua filme selectionate la Cannes in acest an – 4 luni, 3 saptamini si 2 zile al lui Cristian Mungiu, in competitia oficiala, si California Dreaming al lui Cristian Nemescu, la „Un certain regard“ – sint foarte bune si-si merita locul acolo, independent de moda care ar trebui, chipurile, bifata. Dupa stirile de ultima ora, California Dreaming va fi lansat pe 1 iunie in Romania, deci nu vom mai fi pe uscat pina in septembr