Dupa o lunga perioada de timp in care nuantele clasice de bej si maron au dominat placile ceramice, tendintele s-au mutat la poluri opuse, atat non-culorile cat si combinatiile cu nuante tari sau imprimeurile floarale ajungand pe podiumul preferintelor.
Gusturile romanilor in materie de placi ceramice sunt din ce in ce mai sofisticate, ei orientandu-se spre accesorii precum flori sau fluturi, preferand in acelasi timp materialele care imita lemnul, piatra, tesatura sau chiar pielea. Se observa astfel o tendinta spre natural, spre elemente din natura, dar si orientarea catre contraste. "Pe segmentul rezidential sunt in voga culori calde combinate cu decoruri ca accent, motive florale discrete. Totodata, placile glazurate si portelanate, in formate atipice sunt foarte cautate. Tendinta generala este insa spre natural", spune Simona Bonea, director de marketing Delta Distrubution, cel mai mare distribuitor de placi ceramice. Orientarea spre natural s-a facut simtita mai intai la nivel mondial, ajungand acum si pe piata locala, influentand puternic gusturile consumatorilor.
"Am inceput si noi sa ne aliniem la tendintele mondiale, adica sa folosim materiale cat mai aproape de textura si forma materialelor naturale", spune Lucian Azoitei, general manager Pazo Grup. Daca imitatia de lemn a fost si anul trecut in top, imitatiile de metal abia acum fac primul pas spre celebritate.
"Imitatiile de metal sunt trendul anului, la care se adauga si imitatiile de tapet pe placaj ceramic, decorurile florale si cu fluturi. Imitatiile de lemn sunt in continuare pe val chiar daca au doi-trei ani de cand sunt pe piata", afirma Catalina Donescu, director pe vanzari la SSAB Impex din Bacau. In materie de culori albul, negrul si griurile, dar si combinatiile cu nuante mai tari au luat locul bejurilor. "Culorile tari, inserturi si elemente de decor care imi