Dacă un slogan sovietic spunea "Vom lupta pentru pace până când nu va mai rămâne piatră pe piatră!", idealul activistului oranj poate fi formulat astfel: "Să luptăm pentru democraţie Dacă un slogan sovietic spunea "Vom lupta pentru pace până când nu va mai rămâne piatră pe piatră!", idealul activistului oranj poate fi formulat astfel: "Să luptăm pentru democraţie până când nu vor mai exista partide, parlamentul va dispărea, iar Constituţia va fi abrogată!" Şi activistul oranj, ca şi homo sovieticus au în comun paradoxul metodei (menţinerea păcii prin război şi apărarea democraţiei prin distrugerea instituţiilor ei fundamentale) precum şi împărtăşirea visului revoluţiei permanente, teoretizată de Leon Troţki. Dar, să nu ne lăsăm înşelaţi, şi "pacea", şi "democraţia" sunt pentru militantul oranj şi ideologul comunist nişte ficţiuni. În realitate, motivaţia care explică acţiunile lor este ura faţă de ordinea pluralistă şi diversitatea "grupurilor de interese", fie că aceasta este reprezentată de instituţiile democratice din propria ţară sau de sistemul capitalist occidental, în cazul lui homo sovieticus. Dar cine este de fapt activistul oranj? În sens restrâns, militantul "oranj" este produsul "revoluţiilor colorate" organizate de Statele Unite în spaţiul ex-sovietic (revoluţia trandafirilor din Georgia şi revoluţia portocalie din Ucraina) prin intermediul unei reţele de organizaţii civice. Fiind o ficţiune ideologică, realizată după toate regulile propagandei politice moderne, "cetăţeanul portocaliu" a fost înzestrat de creatorii săi cu toate trăsăturile unui produs strălucitor ambalat pentru consumul mass-mediei occidentale şi polarizarea societăţilor supuse procesului revoluţionar. Astfel, omul nou post-sovietic a devenit a priori "democratic", "prooccidental", "tolerant", "cinstit", în timp ce toţi ceilalţi cetăţeni au fost consideraţi, în totalitate, opusul acest