Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Anchetă parlamentară şi la CSM, în scandalul "SRI-poliţie politică"

Publicat in Adevarul, joi 26 aprilie 2007 · · · ·

La audierile ţinute în secret au fost chemaţi generalul Sorin Brăteanu, şeful Secretariatului General al SRI, colonelul Florin Pintilie, şeful Arhivelor, şi Claudiu Secaşiu, preşedinte al La audierile ţinute în secret au fost chemaţi generalul Sorin Brăteanu, şeful Secretariatului General al SRI, colonelul Florin Pintilie, şeful Arhivelor, şi Claudiu Secaşiu, preşedinte al CNSAS Comisia parlamentară de supraveghere a SRI a început audierile în cele două scandaluri în care şefii SRI au fost acuzaţi de poliţie politică. Primul priveşte bileţelul cu notiţele lui Florian Coldea cu date compromiţătoare din trecutul unor judecători de la Curtea Constituţională. Al doilea, adresa prezentată de vicepreşedintele PSD Dan Nica, prin care SRI Dâmboviţa cerea Secţiei Comerciale din cadrul tribunalului local să comunice situaţia cauzelor soluţionate în perioada 2005 - 2007, având ca obiect declanşarea procedurilor de faliment şi lichidare judiciară a unor agenţi economici de pe raza judeţului. Ambele demersuri ale SRI au fost apreciate drept acte de poliţie politică prin imixtiunea în justiţie. Audieri secrete la Comisia SRI Audiat de către către Comisia parlamentară de control a SRI, Claudiu Secaşiu a invocat respectarea de către CNSAS a prevederilor legale în cazul notiţelor lui Coldea. Comisia SRI a intrat însă în silenzio stampa. Potrivit membrilor comisiei, concluziile finale vor fi întocmite cel mai probabil săptămâna viitoare. Până atunci, atât directorul SRI, George Maior, cât şi prim-adjunctul Florian Coldea vor fi supuşi unor noi runde de discuţii, după ce comisia va primi raportul anchetei interne aflată în desfăşurare la nivelul acestui serviciu. Parlamentarii ar putea continua astăzi audierile, urmând ca, săptămâna viitoare, să se deplaseze la sediul Arhivelor SRI, înainte să finalizeze ancheta "cazului Coldea". Printre cei aşteptaţi la discuţii se numără Coldea

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 5 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Marș de protest în jurul Parlamentului, luni, organizat de Cartel Alfa. Confederația face apel la unitate sindicală

Adevarul acum 12 minute
Confederația sindicală Cartel Alfa organizează, luni, de la ora 14.30, un marș în jurul Parlamentului şi face un apel la unitate către toate organizațiile sindicale pentru a acționa în comun împotriva „atacurilor asupra lucrătorilor şi pensionarilor

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum o ora
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Constanţa: Un băiat de 14 ani s-a înecat în Dunăre

News.ro acum 55 minute
Un băiat de 14 ani s-a înecat în Dunăre, duminică, în judeţul Constanţa, după ce a intrat să se scalde şi nu a mai putut ieşi la mal. El a fost scos din apă şi supus manevrelor de resuscitare, dar nu a putut fi salvat. Reprezentanţii Inspectoratului

Discuții Rusia-China despre SUA și războiul din Ucraina

HotNews acum 41 minute
Miniștrii de externe din Rusia și China au discutat duminică despre relațiile lor cu SUA și despre perspectivele de încheiere a războiului din Ucraina, a declarat partea rusă într-un comunicat, potrivit Reuters. Șeful diplomației ruse, Serghei Lavro

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 7 ore
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

Turul Franţei: Tim Merlier a câştigat la sprint etapa a 9-a

G4Media acum 34 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ciclistul belgian Tim Merlier s-a impus duminică, la sprint, în etapa a 9-a din Turul Franţei, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - articolul continuă mai jos - Tim Mer

Șeful NATO merge la Washington pentru discuții cu Trump, Rubio și Hegseth, în plină criză a livrărilor de arme pentru Ucraina

HotNews acum 3 ore
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, va efectua luni, 14 iulie, și marți, 15 iulie, o vizită la Washington, unde se va întâlni cu președintele american Donald Trump, secretarul de stat Marco Rubio și secretarul apărării Pete Hegseth, a anunțat Al

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 5 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Șeful CJ Cluj, după ce a ratat funcția de prim-vicepreședinte al PNL: „Cooperativa trădătorilor și a non-performanței politice a pus mâna pe partid”

HotNews acum 3 ore
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean (CJ) Cluj, a declarat, duminică, că aceia care au „pus mâna” pe PNL „îl vor sugruma și va dispărea ca PNȚCD, sau va ajunge irelevant politic”. La Congresul PNL de sâmbătă, Alin Tișe a candidat fără succes

Vremea

București
acum

34°
dum.

18°/34°
lun.

22°/37°
mar.

23°/36°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

31°
dum.

16°/31°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

19°/33°
Constanta
acum

29°
dum.

20°/32°
lun.

21°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

14°/30°
lun.

20°/31°
mar.

18°/32°
mie.

19°/29°
Timisoara
acum

32°
dum.

16°/33°
lun.

20°/36°
mar.

22°/35°
mie.

21°/34°