Dragii mei prieteni din Bucuresti,
Cred ca o sa va mai plictisesc putin cu alegerile prezidentiale, dar trebuie sa intelegeti ca, in Franta, nu putem sa traim altfel... As vrea mai intii sa va spun un lucru: exista deja un invingator in acest prim tur de scrutin, si el se conjuga la feminin: politica. Aceasta Franta pe care o consideram exsangua, absenta pentru ea insasi, care renuntase din oboseala la tot ce avea mai bun, aceasta Franta s-a trezit, s-a dus la vot mai mult ca niciodata (trebuie sa ne intoarcem in timp in 1965, pentru a da peste un procent de participare egal) si a demonstrat, in cele din urma, ca n-a abandonat lupta. Sta marturie rezultatul, caci, una peste alta, nu ajunge ca s-a mers la vot in numar mare. Rezultatul de care vorbeam comporta un perdant incontestabil: Le Pen.
Putem spune ca Nicolas Sarkozy a reusit intr-un tur de scrutin ceea ce Mitterrand a intreprins, in relatia cu comunistii, de-a lungul primilor sai sapte ani de mandat, imbratisindu-i pentru a-i putea anihila mai lesne. Nicolas Sarkozy n-a pactizat cu Frontul National, dar a stiut sa gaseasca cuvintele potrivite pentru a-i atrage electoratul de partea lui. Cine se poate plinge? Se va spune ca numarul de alegatori sensibili la temele de dreapta e intotdeauna la fel de mare: desigur, dar nu e acelasi lucru sa pui buletinul de vot in urna unui om care e de dreapta, insa care nu si-a disimulat dezacordul profund fata de discursul lui Le Pen. Eu vad in asta un progres. Exista deci o posibilitate de a fi la dreapta, intr-un spatiu clar, asumat. Se intimpla un lucru inedit, din perspectiva istorica. Greutatea de plumb care apasa asupra identitatii de dreapta – considerata intotdeauna suspecta, de rusine – a disparut. Sarkozy a jucat un rol eliberator, uneori cu pretul unor derapaje abia controlate (in special atitudinea aiuristica in legatura cu ce e innascut s
