MEHEDINŢI. O dată cu venirea anotimpului cald, societăţile de turism şi-au reluat şi diversificat ofertele, crescând numărul croazierelor cu motonave de lux pe Dunăre, pe relaţia Viena - Delta Dunării. „Poliţiştii de frontieră din porturile Drobeta Turnu Severin şi Orşova au luat măsuri de fluidizare a traficului de călători, datorită creşterii numărului de turişti aflaţi în croazieră pe fluviul Dunărea“, a declarat Valeriu Pera, comisar-şef la IJPF Mehedinţi.
Pentru că traficul de călători s-a intensificat, poliţiştii de frontieră severineni şi orşoveni au luat măsuri speciale pentru fluidizarea acestuia, în acest sens fiind dublat personalul cu atribuţii de control. S-au luat, de asemenea, măsuri de eliberare a căilor de acces spre cheiul de ambarcare al turiştilor de pe motonave, în vederea derulării în condiţii normale a programului turistic de pe raza judeţului Mehedinţi.
Împreună cu reprezentanţi ai Vămii şi Căpitaniei din porturile Drobeta Turnu Severin şi Orşova, poliţiştii de frontieră au efectuat, de la începutul anului, 1.200 de controale intrare-ieşire la navele care au tranzitat portul Drobeta Turnu Severin, numărul acestora crescând cu aproximativ 152 faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. De asemenea, numărul de călători care au tranzitat cele două puncte de frontieră de la începutul anului este în creştere, în prezent ajungând la aproximativ 5.122 de persoane. „Turiştii care tranzitează cele două puncte de trecere a frontierei de stat din cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Mehedinţi provin din ţări ale Europei Occidentale, ca Germania, Danemarca, Austria, Norvegia, Suedia şi Franţa, dar şi din SUA şi Canada. Din programele comunicate de agenţiile de turism, se prognozează o creştere a numărului de nave şi de turişti care vor face escală în porturile Drobeta Turnu Severin şi Orşova“, a mai declarat Valeriu Pera. Socie