La Muzeul National de Arta al Romaniei se mai poate vedea in aceste zile o expozitie ce ne aduce aminte de un artist format in ambianta artistica a culturii transilvane, stabilit apoi la Bucuresti, la inceputul deceniului patru, asa cum vor face si alte nume importante ale plasticii noastre care veneau din aceeasi zona.

Despre Eugen Gasca s-a vorbit destul de putin in ultimii ani. Disparitia sa in anul 1989, modestia de care a dat dovada si atunci cind traia, dezinteresul pe care-l manifestam in general pentru tot ceea ce inseamna trecut, toate acestea au plasat creatia sa mult prea repede in sertarele uitate ale istoriei. Expozitia organizata de „Cabinetul de stampe“ al Muzeului National de Arta ne obliga sa ne reamintim si sa reevaluam opera unui artist ce a inteles spatiul din care venea din perspectiva gindirii moderne a inceputului de secol.

Eugen Gasca este un singular, atit prin destin – el a facut fata unor grave probleme de sanatate, a ramas de mic orfan de ambii parinti –, dar si prin ceea ce a lasat culturii noastre. Spirit auster, marcat de o mare sensibilitate, cu o profunda intelegere pentru traditia lumii din care venea, dar si a perioadei culturale pe care a traversat-o, el a adus in pictura romaneasca o imagine cu totul personala asupra peisajului transilvan. O stilizare, in al carei laconism descoperim puternice valente ale culturii populare, dar si un desen studiat, o linie cultivata, prin care el concentreaza incarcatura poetica a unui spatiu robust, aspru. Culoarea, asezata de obicei in pete mari, raspunde si ea cu subtilitate unor stari, in care ratiunea traieste, in deplin acord cu inflexiunile senzuale, sentimentul puternic al unei poetici foarte personale.

Eugen Gasca a fost artistul care s-a straduit pe tot parcursul vietii sale sa recupereze o stare de puritate a perceptiei, sa induca privitorului trairea pu