Il critic fiindca, brusc cuprins de frica, a renuntat la bunul sau cel mai de pret:ethos-ul jocului riscant, dar deloc absurd, pe marginea prapastiei pe care in mod irevocabil il castiga. A facut bine Traian Basescu renuntand sa mai demisioneze pentru a provoca ale­geri prezidentiale anticipate, dupa ce se angajase public ca o va face, imediat dupa suspendare? Probabil ca da, la primul nivel cel putin. A corectat cu o mis­ca­re prudenta o initiativa periculoasa, o eroare de judecata, o pripeala. A mizat pe siguranta, si nu pe risc. Iar daca s-a contrazis, nu e deloc primul om politic care procedeaza astfel. Circumstantele erau suficiente, iar inversunarea coalitiei antiprezidentiale, ce pare in stare de orice, autorizeaza orice mijloace prin care intentiile ei ar putea fi anihilate. Publicul uita repede si istoria nu se face cu gesturi nobile, ci cu actiuni utile. Si astfel de argu­mente pot continua. In ceea ce ma priveste, recunoscand va­loarea relativa a acestora, cred ca Traian Basescu a ratat sansa de a face istorie mare. A ramas si el, ca si multi alti po­liticieni de la noi, in minorat. Chiar daca e net mai bun decat Tariceanu, Geoa­­na etc., nu e totusi de alta categorie. Lemnul din care e facut nu e putred ca al adversarilor sai, dar nu e totusi lipsit de crapaturi adanci. Desigur, s-ar putea invoca aici valoarea etica si frumusetea morala a promisiunilor publice respectate in conditii adverse, dar mai ales valoarea gesturilor eroice, care, chiar si atunci cand duc la con­secinte imprevizibile si chiar tragice, au salvat state si au schimbat vietile oamenilor. Dar n-am sa discut gestul lui Traian Basescu cuVietile paralele ale lui Plutarh in mana, nici cu aforismele lui Nietzsche, nici recitind Memoriile lui Churchill. Nu vreau sa-i reprosez lipsa per­spectivei maretiei, a constiintei unei misiuni istorice ori absenta ethos-ului tragico-eroic, ci simplul def