De ce o serie de autor Alexandru Paleologu la Cartea Românească, putem ridica din sprânceană, de vreme ce, oricum, până şi stricta actualitate editorială abia ne lasă răgazuri pentru câte o cafea tare? De ce, între atâtea titluri şi coperte gata de a fi scanate cu ochi aproape ingineresc, ar mai fi nevoie şi vreme pentru fişarea unor volume apărute & reapărute de îndeajuns de multe ori din 1970 încoace? Nu pot nega că, în ceea ce mă priveşte, o asemenea iniţiativă îmi alimentează cum nu se poate mai bine un vechi fetiş bibliofil. După ce am citit cu aviditate, prin biblioteci sau în xerocopii, toate cărţile lui Alexandru Paleologu, a le a avea acum într-un singur raft, în preajma lui Suetonius, şi a le relua în nopţile liniştite are atributele unei şanse teribile.
De la o distanţă ceva mai mare şi mai adecvată, repunerea în drepturi şi totodată revenirea propriu-zisă pe piaţă a unor cărţi precum Bunul-simţ ca paradox, Treptele lumii sau calea către sine a lui Mihail Sadoveanu, Despre lucrurile cu adevărat importante sau - iată - Spiritul şi litera, reprezintă o mutare - aş zice - culturală, iar nu una managerială. Scopul amintitei campanii nu mi se pare a se rezuma la succesul de marketing ori la banala restituire a unui autor aproape canonic. Dimpotrivă, observ în acest demers o anumită urgenţă ce ţine de reconsiderare. De rediscutare. De reinterpretare. De înţelegere. Spuneţi-i cum vreţi. În tot cazul, eseurile lui Alexandru Paleologu trebuie citite din nou. Despre ele se cuvine să se scrie, astăzi, cu o mână ceva mai flexibilă. Adică, pe cât se poate, evitând clişeele şi small talk-ul pe care, din păcate şi fără vreo explicaţie consistentă, şi le cam împart cu rezultate egale cronicile literare, emisiunile TV, articolele omagiale sau interviurile de tot soiul. A continua să vorbim despre ultimul boier al literaturii române, despre şarmantul creator de para
