Ghinioanele s-au abătut asupra Mitriţei Rujan pe când aceasta avea 5 ani. Atunci locuia în Murgeni, judeţul Vaslui, alături de cei 6 fraţi şi părinţii ei. Acum femeia are 51 de ani şi necazurile nu au mai lăsat-o. „De la vârsta de 5 ani şi jumătate eu nu am avut o copilărie la fel ca ceilalţi copii, din cauză că am avut numai necazuri”.

Totul a pornit de la o banală luxaţie

„De mic copil am suferit o luxaţie la piciorul stâng şi am fost internată la spitalul Murgeni, unde mi-a fost pus strâmb piciorul în gips. Acolo nu existau doctori specialişti şi au făcut şi ei ce au putut. Când mi-au dat gipsul jos, a trebuit să îmi rupă din nou piciorul pentru a-l pune la loc. M-au trimis la Vaslui”, îşi aminteşte braşoveanca. Trăgându-şi şoseta, ea ne arată că ghipsul pe care i l-au montat i-a iritat pielea. „Curgea sânge la călcâie şi la spate. Când m-a văzut tatăl meu m-a răpit de la spital şi m-a dus acasă”. O asistentă le-a spus părinţilor să o ducă la Iaşi, pentru că în alte spitale nu o mai primesc. „La Iaşi doctorii nu-mi mai dădeau speranţe. Au vrut să-mi taie piciorul. Părinţii trebuiau să semneze precum că sunt de acord să-mi amputeze piciorul. Dar mama s-a împotrivit. ŤDecât să o văd fără un picior mai bine nu o vădť”. Fetiţa a fost diagnosticată cu TBC osos şi dusă de la spitalul din Iaşi la Mangalia, cu elicopterul.

A stat 7 ani în spital

„La spitalul din Mangalia m-au operat şi am stat acolo ani de zile cu piciorul in gips. Aşa am rămas cu defect la picior, din cauza faptului ca nu s-a mai putut dezvolta. Acum e mai scurt cu 8 centimetri”. Braşoveanca nu a fost în siguranţă nici în spital. „Am fost nevoită să fac şcoala în spital, iar în perioada aceasta nu am avut ocazia să îmi văd părinţii şi fraţii. Când m-am întors acasă, după 6 ani, nu mi-am mai recunoscut familia. Nu-mi mai cunoşteam părinţii, nu-mi mai cunoşteam fraţi