Daca Adrian Nastase nu ar fi fost schimbat de la conducerea Camerei Deputatilor, existau toate sansele ca acum sa-l vedem la Cotroceni pe contracandidatul lui Traian Basescu la alegerile prezidentiale din 2004. Sustinatorii infocati ai celui suspendat ar fi vazut fara indoiala in asta restauratia "sistemului ticalosit". De asemenea, daca Ion Iliescu nu ar fi fost invins de Mircea Geoana la congresul PSD din 2005, astazi el ar fi fost in continuare un simbol al "criptocomunismului". Am fi asistat, probabil, imediat dupa suspendarea lui Basescu, la o noua batalie subterana intre Iliescu si Nastase. Iliescu l-ar fi preferat pe Vacaroiu, iar Nastase s-ar fi simtit din nou dezamagit si suparat ca maestrul nu-i recunoaste meritele. Pana la urma, insa, conducerea partidului, care l-ar fi vazut pe Nastase in calitatea sa de reformator, iar pe Vacaroiu in cea de conservator, l-ar fi ales pe primul si uite-asa, cu doi ani intarziere, se realizau visele PSD. In acelasi timp, Traian Basescu s-ar fi bucurat de prezenta in tabara adversa a doi dusmani redutabili, complementari si perfect identificabili, impotriva carora ar fi putut inregistra o victorie mareata. I-ar fi invins si pe comunisti, si pe corupti, de aceasta data pentru totdeauna.
Ce te faci insa cu un Nastase tras pe linie moarta, cu un Iliescu retras in spatele frontului si cu un Geoana care seamana cu orice, dar numai cu un dusman fioros nu? Ce te faci cand trebuie sa arunci sulita Sfantului Gheorghe impotriva unui "finut" ca Tariceanu? Ce te faci cand adversarii tai cei mai importanti sunt persoane pe care electoratul nu mai da de mult nicio ceapa degerata: Voiculescu, Vadim... Ce te faci cand trebuie sa infigi cutitul nu in plamanii unei persoane, ci direct in numarul 322? Nu-i asa ca atunci devine ridicol sa crezi ca lupti cu adevarat? Ca este jenant sa te consideri un erou? Ca este penibil pana si sa sc
