Ce bine ca publicul bucurestean, fie el cunoscator sau nu, a avut prilejul de a veni in contact cu arta unei mari artiste. Fie si intr-o versiune de concert. Ruxandra Donose are o activitate internationala ce se desfasoara intr-un regim concurential pe care, cu toata bunavointa, nu ni-l putem imagina foarte clar de aici, de pe linistitele noastre meleaguri.
Intr-o succesiune de spectacole si recitaluri desfasurate pe patru continente, activitate sustinuta fara oprire de mai bine de 15 ani, in care - dupa cum declara artista "...daca nu dai totul, nu existi, nici chiar aceasta daruire nereprezentand o garantie a succesului...", Ruxandra Donose a venit la Bucuresti cu inima deschisa, ridicand publicul in picioare in cele mai spontane ovatii pe care le-am auzit in salile noastre de multa vreme incoace.
Ea nu a facut nimic special in acea seara pe care cu greu o vom putea uita. Nu a cantat nici mai bine nici mai putin bine decat in celelalte spectacole cu care a entuziasmat o lume intreaga, inerentele emotii legate de cantatul acasa fiind cu caldura puse in actul inefabil al interpretarii. Asa canta, mai corect asa concepe Ruxandra Donose actul artistic. Ca pe o suma de parametri tehnici si emotionali, ecuatie plina de un fermecator necunoscut paradoxal, pentru ca ea nu lasa la o parte nici un amanunt. Iar acest lucru se aude si se simte.
Este genul de artist despre care poti spune ca ar fi reprezentat o pierdere sa nu o fi ascultat pe viu macar o data. Cantul ei sintetizeaza un balans extrem de natural intre emotie si exactitate, intre o conducere eleganta si personala a frazei si un respect adanc fata de acuratetea stilistica.
Conducerea Operei bucurestene merita toata recunostinta publicului. Acest public a putut vedea limpede ca un nivel ca al Ruxandrei Donose poate fi atins si pe malul Dambovitei (la propriu), dar numai in urma unui efo
