S-a vorbit mult in ultimele zile - si pe buna dreptate - despre faptul ca presedintele Traian Basescu s-a razgandit si nu si-a mai dat demisia "la cinci mi­nute dupa votul de suspendare din Parlament". S-a spus ca, prin acest gest, Basescu si-a pa­tat onoarea si si-a stirbit capitalul de incredere pe care il acumulase. S-a sustinut, de asemenea, ca imaginea lui, de politician dintr-o bucata care isi res­pecta promisiunile, a iesit sifonata din aceasta poveste. Pana acum, acesta a fost de fapt punctul sau forte. "Eu ma port ca un presedinte-jucator - a sus­tinut mereu Traian Basescu - pentru ca am fa­cut unele promisiuni oamenilor in campania elec­to­rala si trebuie sa le respect asteptarile". Iata ca, de data aceasta, nu si-a respectat promisiunea. Faptul este si va fi speculat la maximum de ca­tre adversarii sai. Cand vor voi sa-i discrediteze o ac­tiune sau un discurs, ei vor aduce aminte de acest epi­sod. Deja presedintele a fost infipt cu un ac in in­sectar alaturi de premierul nestatornic. S-a spus ca, pe langa Calin Popescu-Razgandeanu, il avem, iata, si pe Traian Razgandescu. Trebuie insa avut in vedere faptul ca, in principiu, raz­ganditul nu este neaparat un lucru rau, indiferent de situatie. Romanul stie sa pretuiasca "mintea cea de pe urma". Cum, de asemenea, razganditul nu este neaparat un lucru bun, indiferent de situatie. Raz­gandirea este receptata de regula ca un semn de slabiciune. Sunt totusi situatii in care tocmai men­ti­ne­rea incapatanata a unei prime optiuni este un semn de slabiciune. Mai ales cand conditiile care au generat decizia initiala s-au modificat sensibil. Rigorismul rigid nu este neaparat un semn de inteligenta si nici de intelepciune. Prin urmare, "Nu te razgandi niciodata!" sau "Nu fi incapatanat. Razgandeste-te!" nu reprezinta nici una, nici alta o reteta infailibila. Adoptarea unei decizii finale este o problema