Ora fântânilor este titlul unei cărţi de poezie cu care Ion Vinea îşi încheia în 1964 drumul vieţii. Sub acelaşi titlu, un frumos poem fără vreo dedicaţie către poet, ceea ce mă face să bănuiesc, şi dacă greşesc să cer iertare, dumneavoastră din necunoaştere vi-l însuşiţi. Trecând însă peste aceasta, am prilejul să vă recunosc talentul, împreună cu cei din Nord, care v-au descoperit şi publicat. Iată poemul: "O chemare albastră/ loveşte diapazonul luminii./ E ora trezirii fântânilor.// îngerul ce-mi veghea visele tăinuite de noapte/ îşi frânge aripile în lumină şi atârnă,/ biet înger de hârtie,/ ostenit.// Cuvintele curg ca ploaia/ în deşert hrănind ziua/ sătulă de tăceri prăfuite. Prea-ndelungata secetă/ le ucide/ şi plânsul lor picură/ veşted peste sufletul meu/ neîmblânzit". O mişcare elegantă, plăcută, se poate urmări în Iona, o demonstraţie convingătoare precum că vă sunt familiare motivele biblice, rezonanţa lor se regăseşte într-un text modern actual lapidar. Finalul îmi aminteşte instantaneu de Sorescu şi de soluţia lui, Iona din tragedia pură a lui Sorescu oprindu-se din evadarea din chit când înţelege că se poate salva cu adevărat doar urmând drumul în sus, către Dumnezeu, prin sine poate către Dumnezeu. Poetul tânăr modern este însă sceptic asupra victoriei definitive a celui ce pescuieşte. Iată cum încheiaţi lapidarul dumneavoastră poem: "în zori, ochiul balenei/ răpuse luceşte de sus/ şi se închide/ în cercul de foc/ al cuvântului spus!. Editura Fundaţiei "Marin Sorescu" tipărea în anul 2000, între apariţiile soresciene postume, (Puntea, 1997, Biblioteca de poezie românească, 1997, Efectul de piramidă, 1998, La Lilieci - VI, 1998, Japiţa şi Jurnal în 1999) un volumaş extraordinar de numai 70 de pagini, ilustrat cu desenele autorului, şi îngrijit cu atenţie şi iubire de soţia acestuia, Virginia. Este un volum cu multe şi substanţiale referinţe critice sem