Nu avem nici un temei nici sa ne raportam la modelul lituanian, nici sa ne temem de modelul ucrainean. A devenit deja o moda pentru politicieni sa invoce, pe post de model sau de spe­rietoare, exemple din alte tari pentru a justifica acele decizii si demersuri mai greu de sustinut prin recursul la morala sau la realitate. In cazul suspendarii pre­se­dintelui Basescu, modelul invocat de PSD si PNL pentru justificarea votului lor din parlament este Lituania, prima tara eu­ropeana care si-a demis presedintele cu numai cateva saptamani inainte de a se integra inUE, iar sperietoarea este Ucrai­na, unde, in 2004, in urma campaniei populare desfasurate in centrul Kievului de sustinatorii sai, prooccidentalul Vik­tor Iuscenko a ajuns presedinte inla­tu­ran­du-l pe Viktor Ianukovici, candidatul Mos­covei si al oligarhiei economice pro­ru­sesti. Din nou, acum, Ucraina este sce­na unei confruntari Iuscenko-Ianukovici. Ca si in 2004, manifestatiile de strada si Curtea Constitutionala joaca un rol impor­tant, desi datele s-au schimbat si elanul de­monstrantilor a scazut considerabil. Comparaison n’est pas raison , spun insa francezii si au dreptate, dupa cum vom constata daca ducem pana la capat ana­logiile sugerate. La 6 aprilie 2004, Ro­landas Paksas devenea primul presedinte demis al unui stat european, in urma unui vot strans al parlamentului de la Vilnius. Acuzatiile, confirmate de o comisie par­lamentara, erau grave: acordarea ilegala a cetateniei, divulgarea de informatii secrete si amestec in sectorul privat al eco­nomiei. Campania impotriva lui Paksas incepuse din toamna lui 2003, cand un raport al serviciilor secrete a aratat ca unii consilieri ai presedintelui erau co­nec­tati la cercurile mafiote din Rusia, iar seful statului ar fi fost el insusi vulnerabil la influentele acestor cercuri. Oameni de afa­ceri dubiosi ar fi incercat sa determine schimbari de personal in