Deceniile trecute au dat o alta fata, proletara, Bucurestiului, rapindu-i farmecul interbelic si introducand capitala Romaniei in cercul de beton al lagarului socialist. Biserici daramate sau mutate, cartiere intregi "sistematizate" prin stergerea de pe fata pamantului, strazi si bulevarde cu nume inlocuite, case vechi si arii de verdeata eliminate fara nici o remuscare, pentru a se face loc obiectivelor ceausiste.

Dupa Revolutie, aceasta desfigurare facuta de sus in jos, dinspre un Centru discretionar catre clasa, chipurile, conducatoare, a fost substituita printr-o veritabila devalmasie a construirii, iar controlul absolut - printr-o dulce, anarhica iresponsabilitate. Face fiecare ce vrea, scapa cine poate cu cate un aviz care ii da dreptul sa-si puna in opera fanteziile arhitectonice. Vazut de sus sau batut cu pasul, Bucurestiul apare azi ca un urias bazar, o metropola pestrita, incoerenta urbanistic, cu vechile repere aproape sterse si cu cele noi - inexistente ori insuficiente.

Dramele Bucurestiului istoric a fost tema de discutie propusa recent, la Clubul Prometheus, de catre revista Romania literara. O tema sensibila si grava si un motiv de reflectie ingrijorata pentru orice om de buna credinta care, nascut ori venit in Bucuresti, s-a atasat de fostul "mic Paris". Au participat, la intalnirea de la Prometheus, nume sonore (Barbu Cioculescu si Simona Cioculescu, Nicolae Noica, Victoria Dragu-Dumitriu, Stefan Cazimir, Mihai Zamfir, Andrei Pipppidi, Pavel Susara, Doina Jela, Peter Derer, Gabriel Dimisianu, Adriana Bittel, Alex. Stefanescu, plus Ioana Parvulescu, excelenta moderatoare a discutiilor), care s-au referit dintr-o perspectiva sau alta, din unghiul experientei personale si comunitare, la ceea ce ar trebui sa ne intereseze pe toti. Umorul bine cunoscut al lui Stefan Cazimir (care a prezentat periplul statuii lui Caragiale prin Bucuresti