Alexandru Dobrescu Din cand in cand, presa locala si, prin molipsire, aceea centrala lasa deoparte idealele teme furnizate de politica si dezbatute cu o indicibila seninatate, ca sa-si aplece privirea, tot senina, catre subiecte de interes mai restrans, insa la fel de arzatoare. Asta se intampla mai ales daca "un grup de intelectuali" ai locului le da un ghiont civic, aratandu-le si unde arde, si cum se pune problema. In felul acesta, visurile catorva ilustri necunoscuti de a ocupa fotolii culturale s-au transformat, acum cativa ani, intr-o chestiune nationala, iar, mai incoace, ambitia unui regizoras calificat la locul de munca de a fi director in perpetuitate a capatat similare proportii. Neadormita vigilenta a "grupului de intelectuali" - altminteri insensibil si la ruinarea monumentelor istorice, si la cheltuirea fara noima a fondurilor publice destinate restaurarii lor, si la nefericita "privatizare" a institutiilor culturale, si la ascensiunea in pas gimnastic a nulitatilor infumurate, si la decaderea invatamantului umanistic - si-a gasit, recent, o noua tinta in "proiectul Palas", o solutie de modernizare a spatiului din jurul Palatului Culturii.
Intrigat de patimasa obiectivitate cu care era analizat proiectul, ca si de natura argumentelor lansate impotriva-i, dintre care unele m-au facut sa cred o secunda ca nu mai stiu ceea ce eram incredintat ca stiu, am pus intai mana pe carte. Si am constatat ca memoria, atat de imprevizibila in reactii, nu ma lasase inca. Pot, deci, sa le reamintesc distinsilor intelectuali de bine ca zona dimprejurul Palatului, socotita de ei zona istorica, indreptateste un asemenea nume cu foarte mare bunavointa si doar in intelesul ca s-a aflat dintotdeauna in vecinatatea fostei Curti Domnesti, pe locul careia a fost ridicat, la inceputul veacului al XX-lea, actualul palat. Numai ca, in acest sens, orice palma de pamant