Harta genomului uman a fost posibila doar prin analiza minutioasa a unor mostre de ADN preluate de la om. Ceea ce nu e tocmai greu de facut, intrucat e vorba de omul actual, fiinta vie, prezenta in scena si, in consecinta, aflata la indemana cercetatorilor. Dar ambitiile acestora din urma tintesc mai departe, cu toate neajunsurile pe care le intampina atunci cand obiectivul lor s-a fixat asupra unor vietuitoare disparute de mult.
Pana cand lucrul acesta va fi posibil si va da rezultate palpabile, nu trebuie sa ne mire faptul ca o alta specie actuala, cimpanzeul, a intrat in atentia oamenilor de stiinta cu zestrea sa de ADN, din analiza careia i s-a putut descifra genomul propriu. Evident, interesul pentru genomul cimpanzeului era cu atat mai mare, cu cat compararea celor doua harti genetice, a omului si a maimutei in cauza, putea aduce argumente stiintifice pentru o relatie de rudenie ce coboara in timp pana la stramosul comun de acum sase milioane de ani.
Asemanari exista, si inca numeroase. Dar tot numeroase sunt si deosebirile, si nu de ordinul zecilor sau sutelor: nu mai putin de 35 de milioane de diferente, ceea ce complica in buna masura problema si pretinde, pentru a o rezolva acceptabil, abordari noi. Ne confruntam si in evolutia genetica a omului cu "verigi lipsa", iar despartirea de cimpanzei pare sa fi fost dramatica sub aspectul transformarilor intervenite in creierul uman. Savanti din mai multe tari (Franta, Belgia si Statele Unite) au identificat, astfel, 49 de regiuni cerebrale implicate in umanizarea accelerata. In toate acestea, in ultimele sase milioane de ani s-au produs transformari sesizabile la nivel de nucleotide: 18 din 118 nucleotide modificate doar intr-o singura regiune (e drept, cea mai activa), in vreme ce pe traseul a 310 milioane de ani anteriori "separarii" abia doua nucleotide au suferit schimbari menite sa contr
