Compania îşi propune să vândă pe piaţa autohtonă 40-50 de automobile de teren Opel Antara, pe lună, a declarat pentru Rompres directorul de marketing şi PR al reprezentanţei GM, Cristian Compania îşi propune să vândă pe piaţa autohtonă 40-50 de automobile de teren Opel Antara, pe lună, a declarat pentru Rompres directorul de marketing şi PR al reprezentanţei GM, Cristian Oltean. Primele automobile Opel Antara vor ajunge în România, în reţeaua de dealeri, la sfârşitul lunii aprilie, a precizat Oltean. Antara va completa gama de automobile Opel, care nu mai cuprindea niciun automobil de teren de mai bine de trei ani, după scoaterea din producţie a modelului Frontera, vândut în Europa în peste 280.000 de exemplare. Noul model a fost prefigurat de un concept prezentat la salonul auto de la Frankfurt, în 2005, iar versiunea de serie a fost prezentată în toamna lui 2006, la salonul de la Paris. Antara împarte aceeaşi platformă cu Chevrolet Captiva, produs de GM Daewoo în Coreea de Sud şi comercializat în România din octombrie 2006, la preţuri între 25.000 şi 40.000 de euro. GM România şi-a revizuit recent, în creştere, obiectivul de vânzări pentru 2007, la 26.000 unităţi, din care 15.000 unităţi Opel şi 11.000 unităţi Chevrolet, ţintind locul doi pe piaţa auto de import, din România, după liderul Porsche România, importatorul Volkswagen, Skoda, Audi, SEAT şi Porsche. În primul trimestru, însă, GM a livrat în România 6.611 unităţi faţă de numai 5.791 unităţi - volumul comercializat de Renault Nissan. Vânzările de autovehicule General Motors în România (Opel şi Chevrolet) au crescut în primul trimestru cu 86 la sută faţă de perioada similară din 2006. În primele trei luni din 2007, au fost comercializate în România 3.809 autovehicule Opel, în creştere cu 64 la sută comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent. La această creştere semnificativă au contribuit modelele C