Recitind Norii lui Petru Creţia (de la a cărui naştere s-au împlinit în ianuarie 80 de ani, măsurat fiind aici şi deceniul de nefiinţă cu punct comemorativ în 15 aprilie 1997), caut în acest "jurnal" al omului sensibil, făcut "din semne şi timp", premoniţii ale de-acum ştiutului "undeva" care închide şirul anilor unei vieţi. Mă îndeamnă la exerciţiul deloc confortabil mai ales mărturia cărturarului însuşi din 1996, cînd publică versiunea definitivă a poemului său de căpătîi. El, care nu credea că o asemenea carte poate fi vreodată încheiată, că o scriere începută demult ("e o viaţă de-atunci") şi completată continuu e deschisă în felul gîndit de Umberto Eco, tocmai el o consideră dintr-odată şi cu o grabă suspectă a fi gata, "încheindu-se anii". Şi nu doar anii se terminaseră, "ci şşiţ cuvintele despre cer cu putinţă într-o viaţă de om". Tonul e grav, intuiţia pare să-i funcţioneze, ca de-atîtea ori, impecabil. Citite "după starea cerului şi a sinelui", pe sărite, răsar fragmente de prier pe care fie le dramatizează în stilul lui Emil Botta : "Întunecatule April, de ce adăposteşti, gazdă de hoţi, în lumina rece a nopţilor tale negre năluci hăituite de poterele vîntului?", fie le induce mult rîvnita "stare de Univers" prin chiar capriciul filigranat al Erosului : "Un univers aprins şi-un univers cernit se joacă şi se schimbă în ochii tăi şi în slava şovăielnică a crudului april. În Jurnalul meteorologic din 1952 apar şi trei însemnări din aprilie (zilele de 6, 10 şi 19) : "Acoperit, cenuşiu, tern, stătut, mort. Apoi fugă de nori cenuşii pe cenuşiu şi, o clipă, o dulce, blîndă, caldă lumină evadată peste arbori". Sau: "Nori albi-cenuşii în mişcare pe cerul întunecat, omogen, atît de adînc încît părea senin, seninul unui cer pentru întotdeauna cenuşiu". Şi, în sfîrşit: "Lungi şiruri paralele de cumuluşi albi, intenşi, purtaţi de vînt în cerul suav, adînc şi fluid, şi în