RIDICĂ britanicul receptorul şi o voce mieroasă îi recită într-o engleză stâlcită: „Sunt Ixulescu, de la firma cutare, din Londra, şi vă sun în legătură cu ipoteca dvs.” Când-colo, el e Ygreculeanu din Bucureşti şi-i citeşte un text de pe un ecran. Asta se întâmplă într-un call-center, unde se efectuează zeci de apeluri în fiecare minut. Pentru salarii începând de la 100 de euro, operatorii telefonici încearcă să-i convingă pe oameni, în engleză, italiană sau spaniolă, să cumpere de la ulei de măsline la a-şi face o programare cu un expert în ipoteci.

Vizând cumpărători din America de Nord şi Europa de Vest, industria call-center a explodat în India. În ultimii ani, call-centerurile au împânzit şi piaţa românească de joburi online, la care aplică, în principal, studenţii. De cele mai multe ori, call-centerul propriu-zis e într-o ţară (România, de exemplu) şi beneficiarii apelurilor nesolicitate în alta (de regulă, Marea Britanie sau Statele Unite), iar bazele de date sunt cumpărate de pe internet.

Operatorii telefonici sunt la facultate şi lucrează în regim part-time, în schimburi de 4-5 ore. Irina a lucrat şase luni într-un call center, unde se fac „ăppointmănturi” (programări) pentru consultanţă în materie de ipoteci în Marea Britanie.

Şefii studenţilor – la fel de tineri şi ei – îşi amintesc cu nostalgie că, acum doi-trei ani, în call center-ul lor se făceau zilnic măcar câte o sută de programări. Între timp, s-au împuţinat, studenţii veneau şi plecau, angajaţii buni îşi găseau alt loc de muncă. Acum, din zecile de calculatoare la care studenţi, cu căşti şi microfon, recitau permanent acelaşi scenariu, au mai rămas câteva.

De obicei, un student rezistă, în medie, cam o lună într-un call center. Condiţii de lucru: au la dispoziţie un metru de birou – despărţit prin paravane de birourile similare ale colegilor – un calculator şi foi cu texte