Ştefan Cazimir este un erudit cu umor, un învăţat care ştie să se joace. Înainte de 1989 se remarcase, printre altele, ca un specialist în Caragiale. După căderea comunismului a înfiinţat, în glumă, dar cu acte în regulă, un partid pe care Caragiale doar şi-l imaginase, în scop satiric: Partidul Liber-Schimbist. În mod surprinzător, această interferenţă de literatură şi realitate a avut succes electoral, iar Ştefan Cazimir, preşedintele fantezistului partid, a devenit membru al Camerei Deputaţilor. (Din nefericire, ulterior, splendida formaţiune politică, ivită din spuma literaturii, s-a lăsat absorbită ca de o mlaştină de un partid de tristă amintire, al comunismului rezidual din România, condus de fostul activist al PCR, Ion Iliescu.)

Acest personaj inclasificabil şi derutant, care îşi rosteşte glumele cele mai trăznite pe un ton grav şi având o privire fixă, acest om delicat şi prietenos, capabil să devină pe neaşteptate caustic, acest extraordinar de bun cunoscător al istoriei literaturii române atras însă mai curând de jocurile de cuvinte decât de solemnitatea comunicărilor ştiinţifice (care practicate de el capătă o tentă parodică) s-a gândit, pe bună dreptate, că nu poate lăsa posterităţii sarcina de a-i reconstitui viaţa şi de a-l portretiza. Drept urmare, şi-a scris el însuşi biografia (nu autobiografia, pentru că nu a folosit persoana întâi), ca un cercetător oarecare interesat de viaţa şi opera unui scriitor. Aşa a rezultat volumul Ştefan Cazimir de Ştefan Cazimir, coincidenţă spectaculoasă - şi joc literar de bun-gust - între numele autorului şi titlul cărţii lui.

Povestindu-şi viaţa - la persoana a treia - şi încercând să se caracterizeze, Ştefan Cazimir recurge la documente oficiale, la extrase din presă, la însemnări de jurnal ale scriitorului monografiat, care, numai printr-o întâmplare, aşa se sugerează, este el însuşi. Rezultă o carte pl