Adam şi Eva ai zilelor noastre trăiesc în Marea Britanie
Doi adepţi ai nudismului au participat la o şedinţă foto neobişnuită, în timpul căreia le-a ţinut companie un piton, informează site-ul thesun.co.uk. Andrew şi Jane Balfour s-au lăsat fotografiaţi împreună cu reptila uriaşă, pe numele său Lizzy, dar ei au pozat nud, aducând aminte de cuplul biblic Adam şi Eva. Singurul element care a lipsit a fost mărul. Cei doi au acceptat această provocare pentru a promova cel mai mare eveniment de nudism organizat vreodată în Marea Britanie, manifestare ce va avea loc în luna iunie. Peste 2.500 de persoane sunt aşteptate să participe la „Proiectul Eden“, în cadrul căruia vizitatorii vor fi invitaţi să se plimbe printr-o „Grădină a Raiului“ din zilele noastre, purtând, după caz, doar costumul lui Adam sau al Evei.
Un pensionar a scăpat miraculos dintr-o explozie
Un pensionar din Malmesbury - Anglia a scăpat ca prin minune după ce apartamentul său a explodat, în momentul în care acesta încerca să-şi facă un ceai. Potrivit site-ului ananova.com, Jimmy Brown, de 70 de ani, se întorsese acasă după ce îşi plimbase câinele şi a aprins focul pentru a face un ceai. În momentul acela s-a auzit o explozie puternică ce a distrus partea din faţă a casei. Suflul exploziei a fost atât de puternic încât bucăţi din zidărie şi geamurile casei au fost aruncate 15 metri în aer. Bărbatul a fost norocos, scăpând doar cu câteva zgârieturi şi răni uşoare. Acesta a intrat apoi printre rămăşiţele casei pentru a-şi salva câinele. Vecinii bărbatului au simţit şi ei explozia. „Casa arată ca după război. Nu ne putem închipui cum Jimmy a ieşit împreună cu câinele, prin flăcări, doar cu câteva zgârieturi“, a declarat un martor.
Miei vânduţi pe post de pudeli
Mii de femei cu dare de mână au fost păcălite de o companie care le-a vândut miei pe post de pu