Preferinta pentru amplificarea conflictului institutional, iar nu pentru rezolvarea lui in cadrul parlamentarismului, afisata de toti actorii politici, indica nu doar limitele sistemului politic actual, ci si nevoia unei reforme urgente. Din seara zilei de 20 aprilie 2007 Traian Basescu a redevenit un politician obis­nuit. Si nu pentru ca a fost invins de adversari, ci de sine insusi. Intoxicarea pri­vind interzicerea candidaturii sale la ale­gerile prezidentiale anticipate a reusit, facandu-l pe Basescu, presedintele-lup­ta­tor, sa devina un tactician de duzina. Da­ca pe termen scurt decizia sa de a reveni asupra demisiei poate parea rezonabila, chiar acceptabila, cum o dovedesc deja unele sondaje de opinie, in schimb pe termen mediu sau lung ea se va dovedi dezastruoasa, caci face proba inconsecventei sale si il asaza pe acelasi nivel cu cei pe care ii combatea. Dupa acest moment, lupta politica se relanseaza, iar finalul ramane deschis. Intuind profilul psihologic al pre­se­din­telui si inabilitatea consilierilor sai, adversarii lui Basescu au reusit sa realizeze una dintre cele mai mari intoxicari din istoria postdecembrista, ducand politica in­­tunecata pe culmile sale. Declaratii strecurate spre jurnalisti proprezidentiali sau articole, unele apartinand chiar unor re­pre­zentanti ai organizatiilor civice, au sugerat ca presedintele suspendat, odata ce isi va fi dat demisia, nu va mai putea can­dida la propria-i succesiune. Sa fi cre­zut oare acestia ca orice este posibil in Romania? Comparatia cu Lituania a fost cel mai bun alibi. Dar situatia presedintelui Ronaldas Paksas, pus sub acuzare in aprilie 2004, era cu totul alta. Pe de o parte,Curtea Constitutionala lituaniana retinuse trei acuze impotriva presedintelui (violarea Constitutiei prin acordarea ilegala a cetateniei lituaniene lui Iuri Borisov, om de afaceri rus si finantator al lui Paksas, distribuirea