6-7 iulie 2007, Cornu, Prahova. Personaj care se numea Viorel Pandeluţă, dar care după moartea lui Stalin, parcă în martie 1953,... membru de partid serios, fost agent priceptor, şi-a schimbat numele mic zicându-şi Visarion Pandeluţă.
Ce Viorel, care Viorel!...
E un om citit, dar numai în realism-socialism, ştiinţific, romane...
Rapoartele lui Pandeluţă vor fi un mijloc al naratorului de a-şi prezenta şi descrie personajele, multe ca perceptor şi apoi între timp Visarion, devenind şef de cadre, foarte activ, - e tânăr încă, nu are decât 41 de ani când, va atinge culmea carierei.
Lucrează numai în mediul intelectual. Pentru care are o mare slăbiciune. Este convins că aici zace răul de clasă, cum îi zice el, cu definiţie aproape religioasă.
Jurnalul, nu-l scrie el. I-l scrie un profesor în vârstă, pe care l-a scăpat de la o condamnare grea, - trec peste detalii, - în orice caz acesta îl ajută să treacă toate examenele, bacalaureatul, chiar şi Facultatea de Litere, uşoară de tot pe vremea aceea...
Profesorul îi dă să citească romanele vechi, printre care pe N. Filimon care pomenea primul despre comunism şi despre artiştii parveniţi (aici se ascundea... iepurele lui Visarion!)
Pandeluţă nici nu-şi dădea seama că avea de a face cu un mare autor român...
*
* *
Tehnica auctorială... a naratorului, care pune în scenă acţiunea, va fi şi veche şi modernă, ca tonul adresării directe din MARIO, magicianul lui Thomas Mann, frazele repetate des... vă atrag în mod serios atenţia... nu vă supăraţi că vă spun... cum credeţi... cum ziceţi dvs... cum veţi considera.
O omniscienţă supărătoare, o falsă, prefăcută familiaritate, la care se adaugă o vulgaritate română, o băgare în vorbă,... o vorbire băgăreaţă, gen Rânzei, personajul enervant din romanele lui }oiu, care pune în evidenţă, mai târziu, dupe revolusie