28. A treisprezecea noapte
Si apoi s-au stins luminile scenei. Piesa era gata. "Daca v-a placut bufonul mai veniti si-n alta seara", imi repetam in minte finalul shakespearean, in timp ce pentru mine, ca pentru orice bufon al existentei, incepea a treisprezecea noapte.
Parca destinul m-ar fi mutat cu un semn de bagheta direct in nordul extrem al existentei mele. Stateam pe malul lacului Ciuperca, in Tulcea, privind de ore intregi pluta care tremura imperceptibil pe luciul apei.
"Sanul ei tremura sub bluza ca un iaht micut prins la ancora" - imi veneau in minte imaginile malcomlowryene - starnite probabil de soarele absolut ce explodase deasupra capului meu in acel tinut fara de margini, dar reperul cultural razbatea vag in creierul meu, ca un semnal slab intr-o zona fara acoperire. Nimic nu mai avea sens. In caldura apriga a verii tulcene mie-mi era frig si patinam pe luciul incremenit al memoriei. Era ca-n bancul acela ardelenesc, cu carutasul care ia un "autostopist" si-l tot duce: bade, ii departe Bucurestiul? No, amu ii departe! Lucrul bun era ca stateam pe malul apei impreuna cu tata si Clampi, teckelul nostru zapacit, amandoi incercand sa-mi spuna ca exista fiinte care ma iubesc, indiferent ce s-ar intampla. Scapasem fraiele si caii tineri ai saretei mele pasteau ierburi imaginare, hamesiti de goana turbata a ultimilor ani.
Nu-mi venea sa cred ce vedeam; silueta care se contura din clar-obscurul zilei se apropia ridicandu-se parca din ceturi pana cand, spre stupoarea mea, mi se protapi chiar deasupra capului, cu un trosnet scurt - trosnetul venea de la faptul ca tocmai calcase cu seninatate pe batul de trestie al lui taica-meu! M-am ridicat sa vad daca e reala si era cat pe ce sa ma inec in ochii albastri marginiti de parul nisipiu cum nu mai vazusem pana atunci - "fata morgana" am zis din nou, aceeasi stupizenie ca atunci, i
