La mii de ani distanţă, Răzgandescu şi Răzgandeanu (fraţii vitregi ai secvenţei oranj), chemaţi să carmuiască ţara vechilor daci liberi, au preferat răzgandirea ca strategie de guvernare. Arta promisiunii amanate şi-a angajamentelor incălcate. (Dizgraţierea iliescistă a mironului cozmic este şi ea o variaţiune a temei răzgandirii romaneşti, nu iese din tiparul epocii de repetate şi păguboase ezitări postdecembriste.)MOTO: "Dacă te tot schimbi şi devii in fiecare zi altceva, ajungi să nu mai fii nimic"

Virgil Gheorghiu

Romanii, disciplinaţi şi căliţi in campanii triumfătoare, năvăliră in Dacia in vuietul metalic al armurilor strălucitoare. Păşeau in cadenţă zgomotoasă, hotăraţi să cucerească o populaţie cam lenoasă, dar vitează, dacă e să-l credem pe grecul Herodot, deşi, după "darul" troian, cine se mai increde in greci? O populaţie binecuvantată de Dumnezeu cu bogăţii ademenitoare, ce aţaţaseră poftele nesăţioase ale valurilor de cotropitori, succesive şi barbare. Dacii, deloc obişnuiţi cu organizarea militară, pierdură in cele din urmă războiul, in ciuda straşnicei rezistenţe, ceea ce-i uimi pe greu incercaţii atacatori. Cel puţin nu altfel relatează cronicarii vremii despre ciocnirea daco-romană. Retras in munţi cu un palc de oşteni atinşi de noroc, Decebal, fără să-şi chibzuiască gestul temerar, alese să-şi curme viaţa, astfel incat supravieţuirea să nu-i aducă umilinţa robiei. Decat sclavia, mai bine moartea! Aşa gandise atunci bravul erou şi vestea se rostogoli năprasnic in hrubele dacilor scăpaţi din incercuirea vrăjmaşă. Fiecare, şi nu-ncăpea vreo indoială, l-ar fi sfidat pe duşman aidoma căpeteniei lor fugare, luandu-şi beregata neşovăielnic, iar mandria asta nemărginită ii cantărea, ii făcea vrednici in ochii tulburi ai posterităţii. In liniştea sangerie a dimineţii, planul se suci, la sugestia sfetnicilor curţii pribege. Decebal se răzgan