De ce trebuie condamnat comunismul? Acesta este titlul militant al Anuarului Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului in Romania, al carui prim volum a aparut in 2006, la Editura Polirom. Din cuprins, am remarcat doua portrete in memoriam (al luptatorului anticomunist Ion Gavrila-Ogoranu si al analistului Virgil Ierunca), texte despre represiunea comunista (fenomenul Pitesti, persecutarea bisericii greco-catolice, represiunea impotriva scriitorilor), profilul unui tortionar notoriu (Vasile Ciolpan – comandantul penitenciarului Sighet intre anii 1950-1955), analiza structurii esalonate a Securitatii. Semneaza, in majoritate, tineri cercetatori de la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului si liderii respectivei institutii.
Patru texte sunt esentiale, in acest Anuar, toate scrise de cercetatori tineri: primele doua abordeaza chestiunea terorismului de stat (autoarele respectivelor texte fiind Elena-Larisa Musat si Cristina Roman), un alt text binevenit, semnat de Raluca Grosescu, este despre nomenclatura (autoarea explicand nuantat ierarhizarea straturilor nomenclaturii comuniste romanesti), iar ultimul text de foarte actualitate este semnat de doi autori – Mihai Burcea si Mihail Bumbes – despre lustrabilii actuali din lumea politica romaneasca.
Teroarea nu este un simplu cuvant in antologia De ce trebuie condamnat comunismul, ci devine un termen-cheie, considerat a fi instrumentul de baza pentru "instaurarea, consolidarea si prezervarea" regimului comunist. Teroarea trebuie relationata, apoi, atitudinal de structura regimului comunist: caci in etapa sa primara (1945-1965), teroarea a avut ca scop lichidarea opozantilor (reali sau inventati), prin urmare ea s-a manifestat si materializat bestial; in a doua etapa (1965-1989), teroarea a functionat mai putin vizibil si mai mult insidios, prin monitorizarea populatiei dresate si continua ei
