Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Apărare Europeană - Kremlinul acuză NATO de incorectitudine

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 28 aprilie 2007 ·

Rusia pozează in victimă Federaţia Rusă a fost centrul de gravitaţie in jurul căruia au evoluat discuţiile de joi şi vineri ale miniştrilor de Externe ai celor 26 de state membre NATO.

Rusia pozează in victimă

Federaţia Rusă a fost centrul de gravitaţie in jurul căruia au evoluat discuţiile de joi şi vineri ale miniştrilor de Externe ai celor 26 de state membre NATO.

Şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, le-a adus la cunoştinţă celor 26 de omologi reuniţi pentru două zile in capitala Norvegiei că Rusia se va retrage din Tratatul Forţelor Convenţionale din Europa (FCE). Decizia a fost luată de preşedintele rus, Vladimir Putin, vădit iritat de faptul că statele membre ale Alianţei Nord-Atlantice, care au aderat la acest pact la sfarşitul Războiului Rece, nu l-au ratificat şi nu au respectat clauzele sale. Liderul de la Kremlin s-a declarat, in repetate randuri, dezamăgit că mai multe ţări NATO au convenit să accepte intervenţia Statelor Unite pe continentul european prin amplasarea, in Cehia şi in Polonia, a controversatului scut antirachetă (zece rachete interceptoare in Polonia şi o staţie radar in Cehia), care ar ameninţa graniţele teritoriale ale Federaţiei Ruse.

OSTILITĂŢI. Tratatul Forţelor Convenţionale, semnat in ultimele zile ale Războiului Rece, limitează desfăşurarea armelor convenţionale, inclusiv tancuri şi alt armament greu, in zona fostei Cortine de Fier. In 1999, după ce Polonia, Cehia şi Ungaria au aderat la NATO, Rusia a cerut ca Alianţa să nu işi construiască baze pe teritoriul statelor semnatare ale Tratatului de la Varşovia şi nici să se extindă in fosta Uniune Sovietică. Moscova şi-a văzut insă visul sfăramat, in urmă cu caţiva ani, după ce Statele Unite şi-au anunţat intenţia de a amplasa baze militarein Romania şi Bulgaria. Washington Post aminteşte că nemulţumirea Rusiei s-a accentuat atunci cand, in 2004

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FC Botoşani s-a salvat de la retrogradare, după dubla manşă cu CS Mioveni

Mediafax acum 2 ore
FC Botoşani este prima echipă care îşi asigură prezenţa în Superliga la fotbal masculin, în urma celor două baraje de salvare sau promovare. După 1-0 în tur, împotriva divizionarei secunde CS Mioveni, moldovenii au repetat performanţa şi în retur, a

Florian Coldea, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare de DNA: „Mă consider nevinovat”

HotNews acum o ora
Fostul prim-adjunct al directorului SRI, Florian Coldea, a transmis, vineri seară, prin intermediul avocatului său, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă, alături generalul Dumitru Dumbravă, fost şef în SRI, de cătr

Marcel Ciolacu răspunde acuzațiilor aduse de Maria Zaharova: „Limba moldovenească a fost o invenţie a Rusiei”

HotNews acum 3 ore
Premierul Marel Ciolacu a afirmat vineri că nu există „limbă moldovenească”, aceasta fiind „o invenţie” a Moscovei și că nu „va minți de dragul Rusiei”, după ce Ministerul rus de Externe l-a acuzat de „declarații provocatoare” și că se amestecă în t

Şase state membre NATO vecine cu Ucraina încheie un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone”

News.ro acum 2 ore
Şase state membre NATO vecine ale Ucrainei - Lituania, Letonia, Estonia, Finlanda, Norvegia şi Polonia - au ajuns la un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone” pentru a-şi apăra frontierele împotriva ”provocărilor”, anunţă vineri Guvernul lit

România va produce muniție pentru tancurile Abrams, spune Radu Oprea: Ne dorim să devenim principalul producător

HotNews acum o ora
Ministrul Economiei, Radu Oprea, a declarat vineri, la Digi24, că România a semnat un memorandum pentru transformarea unor fabrici din cadrul ROMARM într-un centru pentru producția de muniție pentru tancuri și că țara noastră își propune să devină p

Un cioban din Timiș a ales să moară în chinuri groaznice. A băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor

Ziare.com acum 3 ore
Un cioban de 44 de ani de la o stână de oi din localitatea Secaş, judeţul Timiş, a murit după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor. Poliţiştii au deschis dosar penal. "La data de 24 mai a.c., în jurul orei 13:23, poliţiştii

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 8 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

Ministrul Sănătăţii: Centrul pentru mari arşi de la Timişoara va deveni funcţional până la jumătatea anului viitor

Mediafax acum 3 ore
Ministrul Sănătăţii susţine că lucrările la Centrul de mari arşi, finanţat de Ministerul Sănătăţii prin proiectul Băncii Mondiale, înaintează cu repeziciune. „Construcţia va fi finalizată până la sfârşitul acestui an, iar centrul va deveni operaţion

Rareș HOPINCĂ, candidatul PSD-PNL la Primăria Sectorului 2, anunță modernizarea și dotarea școlilor: „Investiții în siguranța și confortul copiilor”

Gandul acum 2 ore
Rareș Hopincă, fost prefect al Bucureștiului și actual candidat PSD-PNL la Primăria Sectorului 2, a anunțat că școlile din Sectorul 2 al Capitalei vor intra într-un amplu proces de renovare, modernizare și dotare cu echipamente „smart”. „Educația și

Consiliul UE a adoptat revizuirea regulilor Schengen / Modificări privind mișcările migratorii și situațiile de urgență sanitară

G4Media acum 5 ore
Consiliul Uniunii Europene a adoptat vineri o reformă a Codului Schengen, menită mai ales să clarifice cadrul prevăzut pentru reintroducerea controalelor la frontierele interne ale spaţiului european de liberă circulaţie şi să armonizeze restricţiil

Vremea

București
acum

18°
sâm.

15°/24°
dum.

13°/25°
lun.

12°/23°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

21°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
lun.

10°/16°
mar.

12°/21°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/19°
lun.

12°/17°
mar.

12°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/22°
mar.

11°/21°
Timisoara
acum

13°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

14°/25°
mar.

12°/26°