A fost nevoie doar de câteva fotografii pentru ca aceia care încă mai credeau în mitul Pamela Anderson să înţeleagă cu adevărat ce este dezamăgirea. În urmă cu vreo zece ani, bărbaţii stăteau la coadă să fie salvaţi de bomba sexy, pe atunci vedeta serialului Baywatch. Acum, cea mai dotată dintre personajele feminine care s-au perindat prin serial încearcă să dea timpul înapoi. Nefericită decizie, în condiţiile în care statutul de vedetă nu atrage după sine tinereţea veşnică, iar abuzurile la locul de muncă sau în viaţa privată au, câteodată, efecte devastatoare asupra corpului. Deşi a încercat, pentru o reclamă filmată în Malibu, să recreeze rolul care a consacrat-o, Pamela nu mai este fata de altădată.
Părul blond platinat, bronzul şi costumul de baie roşu sunt exact ca înainte. Dar picioarele odată fine, cu piele ca de bebeluş, prezintă semne evidente de celulită, iar sânii s-au lăsat dramatic, exasperaţi probabil de atâta silicon şi operaţii estetice. „De la distanţă, Pamela arată fantastic. De aproape, sunt câteva diferenţe faţă de imaginea din trecut”, a declarat o sursă care a asistat la filmări. „Posterele cu Pammy erau la mare căutare, acum mă îndoiesc că mai vezi poza ei prin camera vreunui adolescent”, a continuat sursa respectivă, plină de sinceritate. Anderson, în vârstă de 39 de ani, mamă a doi copii şi divorţată recent de cel de-al doilea soţ, Kid Rock, după doar şase luni de mariaj, a încântat ochiul publicului încă de la prima apariţie în rolul lui CJ Parker, în 1992, o fată salvamar, săritoare şi tare bună la suflet.
Bunătatea venea şi din pieptul proeminent, rezultat al chirurgiei plastice. Pamela a stabilit şi un fel de record, cu 12 apariţii pe coperta Playboy. În 1999, la doi ani după ce a părăsit Baywatch, Pammy s-a hotărât să devină o actriţă „serioasă”, şi-a scos implantul de silicon, apoi şi-a pus altul de dimensiuni ma