Mircea Basescu(Foto: Replica de Constanta)
Dupa modelul "prietenilor” care il ocoleau pe fostul director al Portului Constanta, democratul Mircea Banias, ca sa nu se compromita in ochii noii conduceri liberale, tot asa arata zilele trecute si tabloul biroului in care isi desfasoara activitatea fratele presedintelui suspendat Traian Basescu.
Daca pana acum ceva vreme in biroul directorului Plus Food Constanta, Mircea Basescu, era un du-te-vino de nedescris, se poate spune ca, cel putin vineri, aerul era mai mult decat respirabil si nici vorba de picior de amici, cunostinte, prieteni si alte persoane „de bine”, doritoare sa „dea bine” in fata cui trebuie.
Deloc suparat, ba mai degraba amuzat de situatie, Mircea Basescu a comentat: „De o bucata de vreme am timp sa-mi vad de treburile de la serviciu. De suspendarea lui Traian cei mai fericiti sunt liberalii, Parlamentul si olandezii”, a spus acesta, facand aluzie la faptul ca firma la care este manager a fost infiintata cu capital exclusiv olandez.
Daca pana acum s-a ferit, sistematic, sa faca declaratii in presa referitoare la fratele sau, la activitatea acestuia sau pe teme politice, pentru a nu fi interpretate drept subiective, Mircea Basescu ne-a spus ca, in situatia data, isi permite totusi sa comenteze ce se petrece in Romania, din pozitia de simplu cetatean.
Reporter: Domnule Mircea Basescu, cum vedeti dumneavoastra toata aceasta situatie de pe scena politica din Romania, faptul ca s-a ajuns la suspendarea presedintelui?
Mircea Basescu: Problema mea nu este politica, sa se inteleaga bine, problema mea este Parlamentul si Guvernul. Din punctul meu de vedere, de cetatean al Romaniei, Parlamentul, cu vestita cifra 322, si-a majorat salariile, pensiile si n-a dat nici o lege pentru sprijinirea integr