Cei 36 de copii de la Centrul „Norocel“ din Craiova, unitate pentru îngrijirea minorilor cu handicap sever, împart aceeaşi curte cu o haită de 12 câini. Deşi nu sunt vaccinaţi, câinii se plimbă în voie printre copii, cu acceptul angajaţilor instituţiei, care îi hrănesc şi îi îngrijesc.
De mai bine de un an, în curtea Centrului „Norocel“ pentru copii cu dizabilităţi severe din Craiova, s-a aciuat o haită de câini. Animalele nu sunt agresive, dimpotrivă, au devenit prietenoase cu copiii, dar mai ales cu personalul angajat al unităţii, care are grijă de câini, folosindu-se, în schimb, de abilităţile de pază ale acestora. Prezenţa animalelor nu a trecut însă neobservată. Câinii pătrund cu uşurinţă prin găurile din gard în curţile locuitorilor de pe Aleea Toamnei, care s-au plâns tot mai des în ultima vreme că le-a fost invadat teritoriul. Doina Grigore este unul dintre locuitorii nemulţumiţi. Femeia susţine că în urmă cu o lună a fost nevoită să cheme poliţia după ce i-au dispărut din coteţ 19 păsări, iar ea a pus acest lucru pe seama câinilor vagabonzi. „Au săpat pe sub gard şi mi-au mâncat 19 găini din coteţ. Mi-au rămas doar şase, care dormeau în pod“, a spus Doina Grigore.
Oamenii legii au venit şi au constatat găinăria, dar pentru că nu erau îndeplinite condiţiile săvârşirii unei infracţiuni au plecat cum au venit, şi duşi au fost.
Câinele de la măcelar nu pleacă
Câinii vagabonzi de la Centrul „Norocel“ şi-au extins zona de activitate şi în curtea Şcolii nr.14 „Ion Ţuculescu“ şi a Grădiniţei nr.5 „Îngeraşii“, din imediata vecinătate. Chiar dacă nu au muşcat pe nimeni până acum, după cum au spus mai multe eleve, câinii latră şi deranjează orele de sport şi sperie copiii mai fricoşi care ies de la grădiniţă.
Singura speranţă pentru locuitorii din zonă ar fi fost ca ecarisajul să-şi facă datoria şi să-i ridice, eventual să-i du