Veche de aproape 500 de ani, comuna gorjeană Săcelu nu este înfloritoare. Şi chiar dacă lucrurile se mişcă greu - aşa cum se întâmplă în general în mediul rural românesc - localitatea se poate mândri măcar cu darurile pe care i le-a dat Dumnezeu: un cadru natural deosebit, ape minerale vindecătoare şi câteva urme de trecut, iertate încă de timp.
Cercetările ştiinţifice efectuate pe teritoriul comunei Săcelu atestă faptul că zona a fost locuită încă de pe vremea dacilor. Mai mult, apele minerale de aici le-au servit romanilor drept leacuri împotriva durerilor reumatismale - căpătate probabil în luptele pentru ocuparea Daciei - aşa cum am arătat într-un material apărut ieri în GdS. Aşa cum ne informează prof. M. Popescu, care a studiat îndelung istoria locurilor, comuna gorjeană este totuşi atestată documentar abia din 18 ianuarie 1480, în timpul domniei lui Basarab Voievod cel Tânăr, zis Ţepeluş, vreme la care localitatea era cunoscută sub denumirea de Săcelu. „Anterior acestei date, în multe hrisoave sunt amintite denumiri precum: Sătucel (sat mic), Sătcel, Săcel, Secelu, Sacelu şi chiar Sacelul. Dregătorii acelori vremuri - explică profesorul Popescu - dădeau aceste denumiri pornind de la gradul de dezvoltare a satelor. Pe atunci, aşezările erau simple, mici, sărăcăcioase. Casele tradiţionale erau construite din lemn cioplit, acoperite cu şiţă, paie, coceni. Aveau o singură cameră în care dormeau toţi ai casei şi un ogeac - camera cu vatra pentru foc. Casele erau fără temelie, ridicate doar pe nişte bolovani mari, lipiţi între ei cu pământ“.
Satul cu opt oameni
Dintre cele cinci sate ale comunei, Jeriştea este cel mai mic. După cum declară secretara Primăriei Săcelu, la recensământul din 2002, cele zece gospodării erau locuite de 12 persoane. Astăzi, numărul acestora aproape s-a înjumătăţit.
„Doar patru case mai sunt locuite în J
