Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Industrie şi artă - Primul targ de obiecte bisericeşti

Publicat in Jurnalul, duminică 29 aprilie 2007 ·

Pentru prima dată in Romania se organizează un targ de obiecte bisericeşti, la Romexpo, intre 3 şi 5 mai.

Stihare, feloane, patrafire, cărţi de cult, potire şi linguriţe pentru impărtăşit, sfinte vase, acoperăminte pentru acestea, mitre, omofoare, obedniţe, bederniţe, toiage, engolpioane, cruci, icoane, tămaie, smirnă, mir, clopote, candelabre, veşminte preoţeşti, vitralii, mozaicuri, candele, sfeşnice, mobiler bisericesc, cărţi şi reviste de gen. Acestea şi multe altele sunt obiectele de care o biserică şi, implicit, slujitorii ei şi credincioşii nu se pot lipsi. Pe de o parte, slujbele religioase nu se pot săvarşi fără a avea cele necesare şi oranduite in cultul creştin-ortodox, iar pe de altă parte, biserica are un anumit tipic după care este pictată şi impodobită. Iar preoţii nu pot sluji decat imbrăcaţi in mod tradiţional. Astfel de obiecte bisericeşti, precum şi multe pe care nu le-am putut numi aici, pot fi admirate şi cumpărate de la Targul de Obiecte Bisericeşti (TOB), care este unul cu participare internaţională.

Vor fi prezenţi expozanţi din Romania, Grecia, Rusia, Germania, Austria şi Italia. Vor fi clopote făcute de cea mai veche astfel de turnătorie din lume, Grassmayr, Austria (1596), şi de cea mai mare, Pyatcov&Co, din Rusia. Grecii vor aduce decoraţiuni bisericeşti, materiale pentru veşminte, icoane din aur şi argint. Vor fi şi multe obiecte bisericeşti realizate in atelierele Patriarhiei Romane şi in alte părţi din ţară.

SEMNIFICAŢII. Iată cateva repere explicative pentru unele obiecte de care nu aţi auzit sau aţi auzit mai rar.

Epitaful este o panză de in, mătase sau catifea pe care este pictată icoana inmormantării Domnului şi se foloseşte in Vinerea Patimilor, cand este scos din altar şi aşezat pe o masă in biserică. Bederniţa este o stofă preţiosă de formă romboidală, parte a veşmantului arhieresc, care se poartă atar

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Coduri galben şi portocaliu de caniculă în România. Temperaturi de până la 37 de grade şi nopţi tropicale

Mediafax acum 29 minute
Miercuri, valul de căldură se va extinde în toată ţara. În nordul Crişanei, Maramureş, cea mai mare parte a Transilvaniei, Moldova, jumătatea estică a Munteniei şi Dobrogea continentală, temperaturile maxime se vor situa în general între 32 şi 35 de

Familie din Cluj-Napoca, găsită moartă lângă piscina gonflabilă / Fiul de 42 de ani şi părinţii erau în costume de baie / Se pare că este vorba despre o improvizaţie electrică

News.ro acum o ora
O familie formată din trei persoane, fiul de 42 de ani şi părinţii, care locuiau în Colonia Sopor, judeţul Cluj, a fost găsită moartă lângă piscina gonflabilă din curte. Potrivit gazetadecluj.ro, cele trei persoane, îmbrăcate în costume de baie, au

România va prelua pentru şase luni comanda unei grupări navale NATO

News.ro acum 32 minute
România va prelua, pentru şase luni, comanda unei grupări navale NATO, care activează în Marea Mediterană, au anunţat reprezentanţii Forţelor Navale Române.

Studiu: Românii sunt tot mai interesaţi să cumpere o locuinţă

Mediafax acum 36 minute
Intenţia de a cumpăra o locuinţă în următoarele 12 luni este aproape de nivelurile din perioada 2006-2008, conform unei analize recente Colliers bazată pe datele Eurostat pentru piaţa imobiliară din România. Aceasta arată o revenire semnificativă a

Meteorologii anunţă că valul de căldură se extinde în întreaga ţară / Cod galben şi cod portocaliu în cea mai mare parte a ţării, miercuri şi joi

News.ro acum o ora
Meteorologii anunţă că valul de căldură se extinde în întreaga ţară, fiind emis cod galben şi cod portocaliu în cea mai mare parte a ţării, miercuri şi joi. ”Valul de căldură se va extinde în toată ţara. În nordul Crişanei, Maramureş, cea mai mare p

Un tânăr de 22 de ani a decedat, după ce a intrat cu autoturismul sub un camion, pe Autostrada A1

Ziare.com acum 2 ore
Un tânăr de 22 de ani a decedat în noaptea de marți spre miercuri, pe autostrada A1, sensul de mers Sibiu Sebeș. În timp de conducea un autoturism, acesta a intrat în coliziune cu un autocamion parcat regulamentar, arată Alba24.ro. Accidentul rutier

Publicitatea la ţigări electronice, inclusiv de tip Vape şi dispozitive cu tutun încălzit, interzisă

Pagina de media acum 55 minute
Foto: Pexels Deputaţii au adoptat proiectul legislativ care interzice publicitatea la ţigarete electronice, inclusiv a celor de tip Vape sau care folosesc dispozitive cu tutun încălzit. Legea merge la promulgare, anunţă News.ro. Publicitate „Se inte

Prognoză meteo specială pentru Capitală: 38 de grade şi disconfort termic accentuat

Mediafax acum o ora
Meteorologii anunţă în prognoza specială pentru Bucureşti, valabilă miercuri şi joi, între 36 şi 38 de grade. Indicele temperatură umezeală va depăşi pragul critic.

Bacalaureat 2024: Examenul continuă cu evaluarea competențelor digitale

Ziare.com acum 3 ore
Prima sesiune a examenului de Bacalaureat va continua miercuri, 19 iunie, cu evaluarea competenţelor digitale, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Elevii aparţinând minorităţilor naţionale vor susţine, miercuri şi joi, şi proba pr

Atac cu drone rusești în cel mai occidental oraș al Ucrainei, aproape de granița cu Polonia. Un om a fost rănit

Ziare.com acum 3 ore
Primarul oraşului a anunțat miercuri, 19 iunie, că un atac cu drone ruseşti asupra regiunii Liov din vestul Ucrainei, care se învecinează cu Polonia, membră a NATO, a rănit un om şi a avariat o clădire rezidenţială cu mai multe etaje, relatează Reut

Vremea

București
acum

30°
mie.

22°/36°
joi

23°/39°
vin.

20°/32°
sâm.

20°/34°
Iasi
acum

28°
mie.

19°/32°
joi

17°/27°
vin.

14°/27°
sâm.

17°/31°
Constanta
acum

30°
mie.

21°/30°
joi

20°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

26°
mie.

17°/30°
joi

17°/27°
vin.

16°/29°
sâm.

19°/31°
Timisoara
acum

29°
mie.

19°/36°
joi

21°/33°
vin.

19°/35°
sâm.

22°/38°