Iată una din acele întrebări care acceptă un număr aproape nesfîrşit de răspunsuri. Toate diferite între ele. Şi toate corecte. În fiecare tip de cultură însă este valabil un singur răspuns. În ciuda marilor diferenţe, orice răspuns în parte, odată înţeles sau măcar intuit, poate oferi surprinzătoare deschideri, sugestii de interpretare, uneori adevărate revelaţii în raport cu celelalte variante şi mai ales cu versiunea curentă a discursului despre corp, din interiorul propriei culturi.
Este exact ce îşi propune prima expoziţie antropologică organizată în cadrul unui nou mare muzeu parizian. Sub titlul "Quâest-ce quâun corps?", la Musée du Quai Branly sînt puse în dialog patru concepţii despre corpul uman, prezente în Noua Guinee, în Amazonia, în Africa şi, pentru contrapunct, în Occident.
Etnologul Stéphane Breton, coordonatorul expoziţiei, atrage atenţia că, în toate cele patru regiuni alese, corpul păstrează urmele unei alterităţi originare, are în el ceva amestecat, conţine un element străin. Toate reprezentările corpului decurg tocmai din încercarea de a rezolva această contradicţie fundamentală, numai că, în fiecare situaţie, termenii confruntării sînt diferiţi.
În vestul Africii accentul cade pe relaţia între cei vii şi cei morţi, în Noua Guinee esenţială este opoziţia feminin-masculin, iar în Amazonia cea dintre uman şi non-uman, mai precis, raportul uman-animal. Definitorie pentru înţelegerea corpului în spaţiul Occidentului european este tensiunea dintre modelul divin şi copia umană.
În toate aceste cazuri, corpul, înţeles în primul rînd ca relaţie şi nu ca obiect, este locul privilegiat în care îşi află expresia confruntarea fondatoare între elementele concurente.
În Africa, alteritatea constitutivă în raport cu care se defineşte persoana este reprezentată de strămoşi. Corpul uman provine dintr-un fel de reciclare per
