Am asistat, săptămîna trecută, la una dintre cele mai crude probe de cinism şi de ipocrizie, care spune multe despre societatea noastră şi despre modul de viaţă în care ne complacem. Luptîndu-se, cu tot mai puţin succes, să stoarcă audienţă din suspendarea preşedintelui şi din scandalurile politice autohtone, mass-media românească s-a trezit cu un subiect pe tavă: atacul armat de la Virginia Tech, în care şi-a pierdut viaţa profesorul Liviu Librescu. Cele mai multe ziare şi televiziuni au reacţionat în stilul de ţoapă cu mîinile în şold, care a devenit regula de bază în presa de la noi (posturile de radio, ca întotdeauna, au fost mai discrete). E adevărat, audienţa TV e în scădere (cu 16% mai puţin în martie 2007 faţă de martie 2006), tirajele ziarelor coboară încet, dar sigur, aşa încît editorii pot fi cuprinşi de o anume nelinişte; dar asta nu justifică transformarea unei drame în spectacol. Mai ales că, la prima vedere, totul pare ambalat în cele mai nobile şi pioase intenţii: omagierea unui om care şi-a sacrificat viaţa pentru semenii săi.

Pagini întregi de ziar şi minute bune la ştirile TV au fost dedicate profesorului Liviu Librescu, cu titluri precum "Eroul", "Liviu Librescu, eroul din Virginia", "Profesorul Librescu, eroul de la Blacksburg". Într-adevăr, modul în care a acţionat profesorul pentru a-şi salva studenţii este impresionant. Au fost publicate declaraţiile martorilor, ale fiului, ale unor profesori şi colegi, din care rezulta un profil uman de o mare calitate morală şi intelectuală. Cotidianul a descoperit şi două verişoare ale sale, care locuiesc în România, culegînd astfel opinii "în exclusivitate", numai bune pentru a i-o lua înainte "concurenţei". Cîteva ziare l-au "făcut" pe profesor protagonistul rubricilor în care scot în evidenţă personajul pozitiv al zilei: Adevărul i-a dat o bilă albă (!), România liberă l-a plasat sub genericul