Printre noutatile editoriale ale Polirom din luna mai se numara "Jurnalul lui Carol I", ce a fost pastrat în arhiva familiei regale si, ulterior, în Arhivele Statului din Bucuresti, anunta editura. Jurnalul, un proiect îngrijit de istoricul Vasile Docea, cuprinde patru volume ce însumeaza peste 1.500 de pagini. În mai apare cel ce cuprinde perioada 1881-1887. Jurnalul, scris de rege cu caractere gotice, a ajuns la forma actuala dupa ani de munca. Docea a realizat transcrierea fonetica în limba germana, dupa care a tradus textul în româna. Carol I (1839-1914) a sosit în România când avea 27 de ani, în 1866. A fost domn al României, sustinut de Napoleon al III-lea, si a condus tara timp de 48 de ani, cea mai lunga domnie din istoria noastra, si a înscris România pe harta Europei ca stat modern, acceptat în marea cultura europeana.