Pentru mine, 1 Mai ramine mai ales o sarbatoare pioniereasca. Cind, de cele mai multe ori, jucam fotbal in cadrul campionatului scolii, pentru ca de obicei atunci cadea Pastele si noi trebuia sa aratam ca nu ne pasa de sarbatorile crestine. Cu ocazia zilei de 1 Mai, multe din amintirile pionieresti mi-au dat ghes, ceea ce ma face sa le impartasesc, cu toata modestia, cititorilor acestei rubrici.
Recunosc: am fost, pina in 1989, un promitator ostas al Partidului, un pionier fruntas, remarcindu-ma in toate domeniile: la invatatura, la adunat plante medicinale, la colectat fier vechi ori la reciclat hirtie, in activitatile pionieresti (am fost comandant de grupa si, in urma unei campanii electorale in care am reusit sa il atrag de partea mea pe Relu, durul scolii, promitindu-i sefia uneia dintre cele trei grupe ale clasei, comandant de detasament), dar mai ales in ale fotbalului, imitindu-l cu sirg pe Stefan Iovan, chiar daca nu aveam alura acestuia. Eram un cititor zelos al revistei "Cutezatorii", pentru care am si scris un poem scurt, pe linie, pe care ma grabesc sa vi-l impartasesc, pina nu ma deconspira careva: "Poate vine vorba,/ Da este precisul,/ Epoca de aur/ Ne-mplineste visul.// Ceausescu ni-i conducatorul,/ Brav, viteaz si ne-nfricat,/ el ne calauzeste poporul,/ Pe drum de aur luminat". Nu se ridicau versurile mele la maiestria pe care o reuseau Corneliu Vadim Tudor, Adrian Paunescu sau Emilian Marcu, de pilda, dar tot era ceva... Eram in clasa a doua si le mai si cintam pe o melodie de rock'n'roll, visindu-ma un fel de Elvis comunist.
Devotamentul meu se zbatea insa intre doua mari dileme: ce sa aleg, cauza Partidului, sa devin ca Pistruiatu (imi botezasem un ciine, o cotarla mica si grasa, Calu), ca eroii-copii din filmele lui Sergiu Nicolaescu (va multumesc, domnule Nicolaescu, pentru minunatele pilde educative pe care ni le-ati pus la indemina p
