Diferitele momente ale vietii politice sunt insotite, cel putin in Romania, de preponderenta, as zice chiar fascinatia exercitata de unele teme si cuvinte. Un timp, pe la inceputul anilor ‘90, marota politicienilor era cuvantul tehnocrat. Se stabilise, in mintea redusa si in cultura si mai redusa a celor care ne conduceau atunci, ca tehnocratia ar salva Romania.

Pe pereti, altii, cu ceva cunostinte de istorie in plus, credeau ca monarhia salveaza Romania. Dar monarhia n-a devenit un cuvant-cheie al dezbaterilor politice, pentru ca era agreata mai ales de zona societatii civile care-si impune rareori modelul clasei politice de la noi.

O exceptie ar fi preluarea de la societatea civila a expresiei "un parlament curat" si murdarirea ei cu sosuri politice favorabile celor care o pronunta.

A trecut vremea tehnocratiei si a tehnocratilor, desi din cand in cand cate cineva mai lanseaza un "Mugur Isarescu" drept posibil premier sau, din nou, presedinte. Acum e vremea cuvantului oligarhie. Dupa cum multa lume stie, oligarhie inseamna nimic altceva decat concentrarea puterii in mainile catorva persoane.

Despre care nu se specifica niciodata ca ar trebui sa fie neaparat oameni de afaceri cu cifre mari in circuitele averilor. Oligarhie era si regimul comunist, care concentra puterea, obtinuta prin cea mai brutala ilegalitate, in mainile unei familii sau ale unui "birou politic" atent selectat.

Oligarhia este pericolul pe care dl Traian Basescu il flutura in fata cetatenilor romani pentru a-i trezi si a-i aduce la referendum. Oligarhia, se pare, este bine instalata la Moscova, cea spre care privesc si azi destui politicieni romani dintre cei 322. In spatele unora stau si interesele de afaceri ale sustinatorilor lor din umbra.

Naivii care crezusera ca pericolul rus a fost inlaturat o data cu intrarea noastra in