Ţăranii unui sat din judeţul Vâlcea fac găvane, linguri, copăi sau tăvi şi le exportă în Uniunea Europeană, pe baza comenzilor primite de la occidentalii care vor să mănânce ecologic, Ţăranii unui sat din judeţul Vâlcea fac găvane, linguri, copăi sau tăvi şi le exportă în Uniunea Europeană, pe baza comenzilor primite de la occidentalii care vor să mănânce ecologic, din vase de lemn Ţăranii şi-au făcut "fabrică" de linguri, polonice, copăi şi multe altele. Toate din lemn. Lucrate manual. Un sat întreg s-a apucat de afacerea asta. Se întâmplă la Valea Mare, în judeţul Vâlcea. Marfa e dată la export, în ţările Uniunii Europene, dar şi în România, la restaurante şi hoteluri. Tradiţia lemnului de aici, veche de sute de ani, a renăscut după 1990. Şi asta după ce a crescut vertiginos cererea de produse ecologice. Occidentalii nu mai vor să mănânce din farfurii de plastic, ci din găvane sau tăvi de lemn. Localnicii spun că salcia roşie este cel mai bun lemn pentru ceea ce fac ei. Nimic de pus pe perete ori în vitrină, ci numai de folosit în bucătărie. Îmi zic oamenii cum plecau străbunicii lor prin ţară, cu căruţele pline, trecând munţii, în Transilvania sau urmând colbul drumurilor Bărăganului, ori pe lângă firul apelor, până în Moldova. Se duceau meşterii lemnului în târguri. Acolo îşi vindeau marfa şi luau bani sau diverse produse la schimb. Meşteşug cooperativizat Pe urmă a venit comunismul la putere. Dar cioplitorii din Valea Mare n-au dispărut. Au fost, în schimb, "adoptaţi" de o cooperativă meşteşugărească, "Arta populară". Aşa s-a industrializat meşteşugul. Mi se arată, nu departe de gara Băbeni, o clădire mică, albă, unde era sediul cooperativei. La gară opreau trenurile încărcate cu lemn. Aceeaşi salcie roşie. Materia primă era adusă la meşteri acasă. Oamenii aveau normă de realizat, iar fiecare familie făcea ceva anume. Unii se ocupau de găvane, alţii de lingu